Ce înseamnă a fi omul lui Hristos: Tot mai multă Cruce și mai puțin confort, spune Pr. Necula

În meditaţia din Duminica Ortodoxiei, Pr. Necula vorbeşte despre chemarea pe care Hristos a adresat-o ucenicilor, dar pe care ne-o adresează şi nouă astăzi. Şi despre implicaţiile acesteia.

„A fi omul lui Iisus Hristos înseamnă a te încredința Lui. La modul absolut. Mai întâi temător – căci niciodată nu știi încotro te duce valul chemării Sale – apoi, tot mai multă Cruce și mai puțin confort. Dar mereu mai aproape de El. Incredibilul nostru Dumnezeu”, precizează părintele Necula.

Dar de unde ne ştie Hristos, se întreabă retoric clericul sibian.

„Ce amănunte cunoaște din viețile noastre, atunci când ne cheamă și nu-i mai rezistăm? Lecția este însă mult mai largă. E limpede că Domnul ne cheamă mereu, din cele în care suntem. Nu trăim în spații septice duhovnicește. Nu trăim în bule de perfecțiune ori laboratoare sigilate. Viețile noastre sunt ca viețile noastre. Riscurile vieții noastre nu le asumă altul decât noi. Și El. Cel care mereu ne cunoaște, mereu ne asumă”.

Părintele Constantin Necula reaminteşte că Ortodoxia este despre El, nu despre noi, „despre modul în care recunoaștem cum a lucrat în viețile noastre, oferindu-ne cea mai importantă identitate dintre toate: fiii Lui, frații  Lui, ucenicii Lui”.

„Despre aceasta este vorba în Duminica Ortodoxiei. Unii îl descoperim pe Dumnezeu pentru mărturia unora care L-au cunoscut. Alții, pentru că ne cheamă frații asupra cărora nu avem îndoieli că ne vor binele. Alteori, Domnul ne lasă să-L așteptăm până se revarsă zorile peste viețile noastre. Or ne ridică din îndoieli, făcându-Se Încrederea noastră. Fiecăruia dintre noi Mântuitorul Se face mântuire”.

Astfel, spune părintele Necula, din acest motiv Ortodoxia este un dar și o chemare. „Nu poate fi impusă, ci numai descoperită”.

„Poate fi dăruită și se poate face chemare în numele ei, dar nu poate, niciodată, să fie impusă. Pentru că Ortodoxia este un monument de Libertate”.

În acest sens, părintele citează din Sfântul Marcu Ascetul.

 „Legea libertății învață tot adevărul. Mulți o știu aceasta prin cunoștință; însă puțini o înțeleg, pentru că înțelegerea e totdeauna în proporție cu împlinirea poruncilor ei. Nu căuta desăvârșirea ei în virtuți omenești, căci nu se va împlini desăvârșit printr-însele. Desăvârșirea ei e ascunsă în crucea lui Hristos”.

Părintele profesor reiterează că „minunea Ortodoxiei este El, Mântuitorul nostru”.

„Mielul lui Dumnezeu venit să ridice păcatele lumii. Care, într-o dimineață, trecând pe lângă Ioan Botezătorul, este vestit ucenicilor aceluia. Și dintre ei, Andrei, fecior de pescar, întinde nada apostoliei”.

„De unde oare ne cunoaște Hristos? Pe mine, știu. Pe tine?”

Material integral pe Tribuna.ro

Foto credit: Tribuna.ro

Comentarii Facebook


Știri recente