Carte nou lansată la Academia Română, cu participarea Patriarhului Daniel

La Academia Română a fost lansat miercuri volumul al II-lea al lucrării „Istoria Bibliotecii Academiei Române 1886-1918”.

Întâlnirea culturală s-a desfăşurat miercuri în Aula Academiei Române, în prezenţa şi cu participarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

La eveniment, Patriarhul României a rostit un cuvânt în care a precizat că proiectul editorial însumează aproximativ 2.000 de pagini şi „pune în lumină atât bogatul patrimoniu de spiritualitate, cultură, istorie şi artă românească tezaurizat de către Biblioteca Academiei Române, cât şi eforturile considerabile depuse în decursul acestei etape, de la 1886 la 1918, de către ostenitorii Bibliotecii, sub îndrumarea harnicului şi devotatului director Ioan Bianu (1856-1935), în slujba nobilului deziderat de a aduna, organiza şi conserva într-o mare bibliotecă întregul fond național de manuscrise şi tipărituri”.

Patriarhul României a punctat şi contribuţia adusă la fondul de carte al instituţiei, care face obiectul cercetării, de Bibliotecile lăsate moștenire de Episcopul Dionisie Romano al Buzăului (1806-1873), de Episcopul Melchisedec Ștefănescu al Romanului (1832-1892), de Episcopul Ghenadie Enăceanu al Râmnicului (†1898), de Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei (1818-1902), de Mitropolitul Partenie Clinceni al Moldovei şi Sucevei (†1908), dar şi de alți ierarhi şi preoți ortodocşi.

Cuvântul integral al Preafericirii Sale este disponibil aici.

În alocuţiunea sa, Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a subliniat importanţa Bibliotecii Academiei Române.

„Un eveniment editorial este întotdeauna important, pentru că o carte rămâne pentru eternitate, această eternitate aşa cum o pricepem noi oamenii. După părerea multor specialişti, România a avut un singur proiect de ţară pe care l-a dus la îndeplinire: cel formulat la 1848 şi dus la îndeplinire pe etape. Biblioteca Academiei Române a fost martoră a acestui extraordinar proiect, mai precis, martora finalizării lui dacă ne referim la cuprinsă în aceste voluminoase cărţi şi prin cercetătorii şi cititorii ei a reuşit să imprime acel har necesar, acea energie a comunităţii pentru ca ţara să se împlinească în 1918”.

„Biblioteca nu cuprinde numai o istorie întreagă, ci şi o experienţă de viaţă. Această experienţă de viaţă e tot mai puţin cercetată astăzi. Cititorii nu mai sunt ca odinioară, pentru că au alte mijloace de informare, dar vreau să-i asigur mai ales pe cei tineri că ceea ce cuprinde Biblioteca Academiei Române este, aş putea spune, din multe puncte de vedere, unic în lume. Avem, într-adevăr, unicate. Ele nu se află pe internet, ci trebuie cercetate întâi în aceste volume. Biblioteca Academiei Române este cel mai important tezaur al culturii româneşti”, a spus Ioan-Aurel Pop.

Profesorul Nicolae Noica, Directorul General al Bibliotecii Academiei Române şi Membru de onoare al Academiei Române, care este iniţiatorul şi coordonatorul volumului, a vorbit despre valoarea demersului editorial.

„Am considerat ca după primul volum, în care am găsit enorm de multe documente, să tratăm perioada 1886-1918. De această dată, materialul a fost atât de mult, încât a trebuit să scoatem trei cărți sau tomuri, urmând ca în perioada următoare să scoatem materiale și pentru celelalte perioade. Am considerat că avem datoria de a prezenta ceea ce se găsește în Biblioteca Academiei pentru că aici există un tezaur extraordinar de documente. Așa cum am prezentat succint și în Aula Academiei, avem manuscrise, monede, gravuri, stampe, fotografii, lucruri de o valoare excepțională”.

„Determinarea noastră, încă de anul trecut, a fost aceea de a evidenția donatorii, pe cei care au creat această bibliotecă de-a lungul timpului. Pe unul din pereții de expoziție ai bibliotecii avem 60 de tablouri ale donatorilor, oameni care au oferit din ce au avut. Au fost oameni care aveau posibilități financiare, dar care au știut să folosească aceste sume de bani și pentru poporul de unde au căpătat tot ce aveau”.

„Cred că această acțiune este benefică în primul rând pentru generațiile care citesc la ora actuală și, mai ales, pentru tineri. Cititul este un lucru extraordinar de important. Suntem mulțumiți că publicarea acestor volume a fost apreciată de toată lumea”, a afirmat Prof. Nicolae Noica.

Primul volum al lucrării a fost lansat anul trecut în ziua de 6 octombrie.

Biblioteca Academiei Române a fost înființată la 6 august 1867.

Mai multe imagini în Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente