București: La Parohia Mavrogheni au fost înălțate rugăciuni de Ziua Independenței și a Românității Balcanice

Membrii Societății de Cultură Macedo-Română din București s-au rugat miercuri, de Ziua Românității Balcanice, împreună cu slujitorii Parohiei Mavrogheni.

Te Deum-ul oficiat de la ora 12:00 a aniversat 146 de ani de la câștigarea Independenței României, iar la Trisaghion-ul care a urmat au fost pomeniți atât macedo-românii plecați la Domnul, cât și cei care au contribuit la câștigarea Independenței României.

„Pentru că este și Ziua Regalității, ne-am rugat și pentru conducătorii țării mutați la cele veșnice”, a precizat Părintele Radu Mureșan, parohul comunității de la Biserica Mavrogheni

Părinților slujitori ai parohiei li s-a alăturat Părintele Tudor Peiu de la Paraclisul Spitalului de copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

Slujbele au fost oficiate în prezența unor credincioși din parohie, „oameni cu suflet care au ținut să cinstească această zi importantă pentru istoria, cultura și spiritualitatea poporului român”, a precizat Părintele Paroh Radu Mureșan.

Participanții la slujbele de la Mavrogheni au plecat apoi spre Palatul Parlamentului, unde, în a doua parte a zilei, a avut loc Simpozionul „Situația românilor (aromânilor/meglenoromânilor) din Balcani, o problemă nerezolvată”, organizat de Comisia pentru românii de pretutindeni a Senatului României și Centrul Român de Studii și Strategii.

3 semnificații ale zilei de 10 Mai

  • 10 Mai 1877 – Ziua Declarării Independenței României față de Imperiul Otoman: Domnitorul Carol I a semnat proclamarea, de către Parlament, prin vocea lui Mihail Kogălniceanu (9 mai), a Independenței României de sub suzeranitatea otomană
  • 10 Mai 1881 – Ziua Regelui, devenită Ziua Națională a Regalității Române: Încoronarea Regelui Carol I, după ce, în 14 martie 1881, Parlamentul României a decis „înălțarea Principatelor Române la gradul de Regat și a hotărât ziua de 10 mai, care era Ziua Independenței, să fie cea în care să se facă Încoronarea”;
  • 10 Mai 1905 – Ziua Românilor din Balcani (aromâni, macedo-români, megleno-români, istro-români)

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente