Ziua Românității Balcanice, o tradiție reluată după suspendarea ei în timpul comunismului

10 mai a fost desemnată Ziua Românității Balcanice în 2021, reluându-se astfel o tradiție existentă dinainte de instaurarea comunismului în România.

Din 1906 și până în 1948, România a serbat această zi după ce, în 10 mai 1905, Sultanul Abdul Hamid al II-lea a emis o iradea (decret imperial) prin care românii din Imperiul Otoman – vlahi, aromâni, macedo-români, istro-români – erau recunoscuți oficial ca minoritate națională.

Ei primeau astfel dreptul de a se administra local și de a avea școli și servicii religioase în limba maternă.

Imperiul Otoman se întindea în acel moment peste o mare parte din Peninsula Balcanică, iar semnarea acestui decret a fost un succes al diplomației românești.

Între 1864 și 1948, România a susținut în mod substanțial identitatea culturală și națională a românilor din Balcani.

După destrămarea Imperiului Otoman, populația românească din Balcani  a fost nevoită să-și reia lupta pentru recunoașterea acestor drepturi, desfășurată pe fondul naționalismelor exacerbate apărute în regiune.

În 2023, de Ziua Românității Balcanice, la Parlamentul României are loc Simpozionul „Situația românilor (aromânilor/meglenoromânilor) din Balcani, o problemă nerezolvată”, organizat de Comisia pentru românii de pretutindeni a Senatului României și Centrul Român de Studii și Strategii.

Mai multe informații în Biblioteca Culturii Aromâne

3 semnificații ale zilei de 10 Mai

  • 10 Mai 1877 – Ziua Declarării Independenței României față de Imperiul Otoman: Domnitorul Carol I a semnat proclamarea, de către Parlament, prin vocea lui Mihail Kogălniceanu (9 mai), a Independenței României de sub suzeranitatea otomană
  • 10 Mai 1881 – Ziua Regelui, devenită Ziua Națională a Regalității Române: Încoronarea Regelui Carol I, după ce, în 14 martie 1881, Parlamentul României a decis „înălțarea Principatelor Române la gradul de Regat și a hotărât ziua de 10 mai, care era Ziua Independenței, să fie cea în care să se facă Încoronarea”;
  • 10 Mai 1905 – Ziua Românilor din Balcani (aromâni, macedo-români, megleno-români, istro-români)

Foto credit: Frații Manakia via Proiectavdela.ro

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente