Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi a lansat Colecția digitală Eminescu

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi a lansat săptămâna trecută Colecția digitală Eminescu.

„Proiectul, care se înscrie în programul instituţional de conservare şi prezervare a moştenirii culturale şi de valorificare a documentelor de patrimoniu, deschide noi posibilităţi de cercetare a operei eminesciene, oferind acces de la distanţă cercetătorului avizat şi publicului larg”, anunță un comunicat al instituției.

Au fost digitalizate primele ediției ale operei poetului, dar și ediții mai noi, traduceri în limbi străine ale operei sale, poezii eminesciene pe note muzicale, precum şi alte documente care au legătură cu viaţa şi activitatea scriitorului.

În parteneriat cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu şi cu alte instituţii de cultură aceste resurse digitale vor fi îmbogăţite pentru a fi puse la dispoziţia celor interesaţi.

Acțiunea face parte din manifestările „Eminescu 172”, desfășurate la cea dea 172-a aniversare a nașterii poetului.

În cadrul manifestărilor a fost inaugurată și expoziţia „Eminescu 172 – Ediţiile Maiorescu”, realizată de departamentul Colecţii Speciale și deschisă la sediul central al bibliotecii, în spaţiul expoziţional de la etajul I. Poate fi vizionată până în 31 ianuarie.

Foto credit: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi

Comentarii Facebook


Știri recente