Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților oferă o vacanță la mare pentru 250 de copii silitori din familii vulnerabile

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează a doua ediție a Campaniei „Pentru prima dată la mare”, un proiect prin care 250 copii cu rezultate bune la învățătură, dar care provin din familii vulnerabile, primesc darul unei vacanțe binemeritate la malul Mării Negre.

Campania este organizată prin Sectorul de Asistență Socială și Medicală al eparhiei, cu implicarea directă a parohiilor din cele cinci protopopiate, dar și cu sprijinul donatorilor interesați.

Implicarea comunității este esențială, transmite Eparhia Sucevei.

Fie că este vorba de sponsorizări, sprijin logistic sau promovarea campaniei, fiecare gest de solidaritate poate însemna o amintire frumoasă în inima unui copil care nu a văzut niciodată marea și care nu a avut parte de experiența unei vacanțe adevărate.

Campania vizează selecția copiilor care, în ciuda condițiilor grele de acasă, reușesc să strălucească în mediul școlar prin efort, seriozitate și perseverență.

Cei care doresc să se implice în realizarea acestui deziderat, o pot face prin donații directe în unul dintre conturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților cu mențiunea: „Pentru prima data la mare”:

RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110

Se poate dona și prin mandat poștal la adresa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Str. Iancu Flondor nr. 2, Suceava, Cod Poștal 720027. Eparhia pune la dispoziție și un număr de telefon pentru detalii suplimentare: 0756 617 617.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților


Știri recente