Acțiuni de ecologizare a muntelui la Bușteni

În săptămâna 2-8 septembrie, la Bușteni, în județul Prahova, se află prima serie de tineri din cadrul proiectului de ecologizare „Pe munte, spre Cruce”, organizat de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” al Mănăstirii Caraiman, informează Ziarul Lumina.

Prima serie implicată în acest proiect este formată din 67 de tineri care provin din protoieriile I, II și III Capitală, precum și din protoieriile Ilfov Nord, Ilfov Sud și Ploiești. Grupul a fost însoțit și coordonat în timpul acțiunilor de ecologizare de părintele diacon Adrian Oancea, inspector în cadrul Sectorului învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și părintele Marius Fănel Suiugan, colaborator în cadrul proiectului „Pe munte, spre Cruce”. „Luni, 2 septembrie, tinerii au fost întâmpinați de reprezentanții Parcului Național Bucegi care le-au făcut o prezentare a terenului, le-au vorbit despre măsurile de siguranță și regulile pe care trebuie să le îndeplinească atunci când întreprind o acțiune de ecologizare pe teren muntos și i-au instruit asupra activității propriu-zise de strângere a gunoaielor. Prima acțiune de curățare a deșeurilor s-a făcut în zona Bușteni – Gura Diham – Valea Cerbului, în urma căreia s-au strâns 15 saci de gunoaie. Marți, acțiunea de ecologizare s-a desfășurat în zona Bușteni – Poiana Țapului – Urlătoarea, intens tranzitată de turiști, unde s-au strâns 30 de saci cu deșeuri”, ne-a spus diac. Adrian Oancea.

Miercuri, tinerii au participat la o drumeție recreativă în zona Bușteni – Valea Spumoasă. În toate traseele, grupul este însoțit și de către doi reprezentanți din partea Parcului Natural Bușteni și doi reprezentanți din partea Jandarmeriei Prahova. În zilele următoare, programul tinerilor include urcarea la Crucea de pe Caraiman, ecologizare pe platoul spre Babele, vizitarea Muzeului „Cezar Petrescu” și a Palatului Cantacuzino, un concurs despre eco-teologie și prezentări instructiv-educative din partea reprezentanților Salvamont, Jandarmeriei și Parcului Național Bușteni.

Proiectul „Pe munte, spre Cruce” este rodul colaborării dintre Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în calitate de organizator, Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” al Mănăstirii Caraiman, Centrul de presă BASILICA, Agenția de pelerinaj Basilica Travel, Primăria orașului Bușteni, Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova, Parcul Natural Bucegi, Salvamont Prahova și Societatea de salubritate Comprest.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…