Parohia Ghindeni în haine de sărbătoare

Biserica ce poartă hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și „Sfântul Gheorghe” din Parohia Ghindeni, Protopopiatul Craiova Sud, a îmbrăcat haine de sărbătoare duminică, 13 iulie 2014. Sute de credincioși au participat la Sfânta Liturgie Arhierească, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, potrivit mitropoliaolteniei.ro.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit a detaliat pericopa evanghelică și a subliniat rolul rugăciunii și al participării la Sfânta Liturghie pentru credincioși. „De bunăseamă că aici, unde sunt toți reuniți cu același gând, cu aceeași credință, avem pe Mântuitorul Hristos în mijlocul nostru, care împreună cu toți sfinții și cu Preacurata Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea s-au rugat împreună cu noi. Căci în Împărăția lui Dumnezeu, rugăciunea și Sfânta Liturghie sunt elementele de bază. Acolo îngerii, împreună cu sfinții, cântă: „Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de mărirea Ta!”, așa cum ne învață Sfântul Prooroc Isaia. Și noi, în Sfânta Liturghie, avem aceste cântări și le intonăm, le repetăm, întrucât dorim să fim alături de Domnul, așa cum ne învață în rugăciunea „Tatăl nostru”, „Precum în cer, așa și pe pământ”. Astfel realizăm la Sfânta Liturghie legătura dintre cer și pământ. Căci întotdeauna cerem ca Duhul Sfânt să vină peste noi, peste Sfintele Daruri și peste întreaga lume. Iar Preabunul Dumnezeu, care ne-a spus: „Orice veți cere în numele Tatălui veți primi”, în mod sigur că ne trimite pe Duhul Sfânt, care sfințește viața noastră, Sfintele Daruri și întreaga lume. Rămâne doar ca noi să deschidem larg ochii sufletului nostru, pentru ca această lucrare dumnezeiască să vină, să se așeze întru noi, să ne sfințească și să ne copleșească de căldura Duhului Sfânt”, a conchis IPS Irineu.

La final, IPS Părinte Mitropolit i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți la sfânta slujbă.

Parohia Ghindeni, scurt istoric

Localitatea Ghindeni, din județul Dolj, poziționată la aproximativ 17 km. de orașul Craiova, pe ruta Bechet (DN 55), se încadrează într-un frumos ansablu natural, fiind înconjurată de păduri și având în apropiere lacul Lala. Din punct de vedere istoric, așezarea este atestată documentar din secolul XVI, fiind menționată într-un hrisov la data de 7 noiembrie 1587, în timpul lui Mihnea Voievod. Săpăturile arheologice efectuate în zonă au scos la lumină mai multe monede de provenineță bizantină, bătute în timpul împăratului Iustininan I, la Constantinopol (cca. 518-522).

Viața bisericească a stat în strânsă legătură cu parcursul istoric al localității. Actuala biserică, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și Sfântului Gheorghe, s-a ridicat la anul 1835, ctitori fiind „boieroaica Ana și ginerele său Dimitrie Cnezu”. Între anii 1928-1930 sfântul locaș a fost pictat integral în tehnica ulei, de către pictorul Tudor Mihail, sub coordonarea preotului Ștefan Cotilici.

În lupta cu timpul, biserica parohială din Ghindeni a trecut de multe ori de la bunăstare la ruină. Așa se face că, la anul 1953, a fost mistuită de un incendiu, fiind ulterior restaurată prin osteneala preoților slujitori și a credincioșilor. În anul 1992, din inițiativa preotului Constantin Popescu, s-a așezat tablă de aluminiu pe biserică, s-a restaurat pictura, bolțile fiind pictate integral. Lucrările au fost duse la bun sfârșit de pictorii Nicolae și Lucreția Preda. Slujba de resfințire s-a săvârșit în ziua de 26 octombrie 1993, de vrenicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu.

Din anul 1994 și până în prezent, în mijlocul credincioșilor din Ghindeni slujește ca preot paroh Lucian Stoica. În timpul său s-a împrejmuit cu gard curtea bisericii și s-a ridicat o nouă clopotniță, sfințită la 25 septembrie 2001.


Știri recente