Mănăstiri din Arhiepiscopia Bucureștilor în sărbătoare

Ieri, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, mai multe mănăstiri din Arhiepiscopia Bucureștilor și-au serbat hramul. Slujbele au fost săvârșite, cu acest prilej, de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. La Mănăstirea Sinaia, numită și „Catedrala Carpaților”, de hramul bisericii vechi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de PS Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord.

La Mănăstirea Ghighiu, unde se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca”, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, iar la Mănăstirea Țigănești, ierarhul delegat pentru oficierea Sfintei Liturghii a fost PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.


Știri recente

Patriarhul Daniel despre Adormirea Maicii Domnului: Luminează taina Bisericii şi a sfârşitului creştinesc al vieţii omului (Integral)

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a predicat sâmbătă, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a prezentat istoricul sărbătorii și principalele învățături duhovnicești despre Adormirea Maicii…