A început concursul „Lăudați pe Domnul!”

A început a VI-a ediție a Concursului Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!”. Concursul este organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române pe două secțiuni: interpretare și compoziție muzicală. Etapa eparhială va avea loc în perioada 9-20 septembrie, etapa mitropolitană în perioada 1-15 octombrie, iar etapa națională în ziua de 27 octombrie, la Palatul Patriarhiei.

„De data aceasta concursul se adresează corurilor parohiale mixte. Dacă în anii trecuți concursul s-a adresat tinerilor seminariști, corurilor de la catedralele chiriarhale, corurile bărbătești, corurile de preoți, de data aceasta ne-am gândit la corurile mixte din parohiile din România considerând că de data aceasta va fi un concurs care va cuprinde foarte multe coruri, foarte mulți tineri credincioși care sunt implicați în corurile parohiale mixte. Sperăm să se bucure să poată participa la un asemenea eveniment. Sigur, așa cum se întâmplă de obicei, concursul acesta are loc în mai multe etape. Avem o etapă eparhială, o etapă mitropolitană și în 27 octombrie, la București, etapa finală pe întreaga Patriarhie Română”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Cons. Constantin Pătuleanu, Sectorul Teologic-educațional al Patriarhiei Române.

Proba de concurs constă în interpretarea a trei piese muzicale bisericești corale, nu mai mult de 12 minute în total.

„Noi am propus în primul rând fiecare cor parohial mixt să cânte troparul hramului de unde provin, apoi să cânte la alegere un tropar sau un axion și o cântare de chinonic duminical. Avem și o secțiune de compoziție, ca de obicei, ca să stimulăm creativitatea compozitorilor de muzică bisericească și liturgică din Patriarhia Română și compozitorii vor trebui să se adâncească în ceea ce înseamnă chinonicul duminical: <i>Lăudați pe Domnul, Aliluia, Aliluia, Aliluia</i>. Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată sperăm ca și acum să vină foarte mulți compozitori cu creații noi care să îmbogățească repertoriul”, a mai adăugat Pr. Cons. Constantin Pătuleanu, Sectorul Teologic-educațional al Patriarhiei Române.

În etapa națională, fiecare cor concurent va da răspunsurile la Sfânta Liturghie din ziua de duminică, 27 octombrie, într-una din cele șase parohii propuse de Arhiepiscopia Bucureștilor și stabilite prin tragere la sorți. Conceptul integral al concursului poate fi consultat pe prima pagină a site-ului patriarhia.ro.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente