Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu!- program parohial în Coslada, Spania

Ca de fiecare dată, în preajma începerii anului școlar, copiii comunității Sf. Nectarie Taumaturgul din Coslada, Spania, au fost invitați să se pregătească pentru acest nou an prin spovedanie și împărtășanie. În acest sens, în zilele de vineri, 7 septembrie, și sâmbătă, 8 septembrie copiii care au răspuns invitației s-au spovedit, iar duminică, 9 septembrie, s-au împărtășit la Sfânta Liturghie, ocazie cu care s-au rostit rugăciuni speciale pentru ca Dumnezeu să trimită în inimile lor duhul înțelepciunii și al înțelegerii, să le deschidă mintea și cugetul și să le lumineze inima spre primirea învățăturilor celor bune, … să fie mângâiere părinților lor și întărire Bisericii noastre Ortodoxe.

În cuvântul de învățătură, părintele paroh a spus: „Educația copilului este foarte pretențioasă, pentru că nu se face într-o zi, ci în fiecare zi. Educația copilului trebuie să înceapă odată cu viața, imediat după naștere. Ea trebuie accentuată în perioada întrebărilor, iar la întrebări trebuie să li se răspundă prin prisma Scripturii. Solomon înțeleptul spunea: ,,Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.’ (Pilde 22, 6). Dintre toate ființele create de Dumnezeu, omul are cea mai lungă copilărie, tocmai pentru a fi folosită la pregătirea lui pentru viață.”

De asemenea, părinții au fost îndemnați și încurajați să se implice mai mult în grija care se cuvine în creșterea și educarea copiilor: „Educați-vă copiii, răspunzând întrebărilor lor. Viața creează întrebări și răspunsurile creează principii și caractere puternice. Vârsta întrebărilor este secretul educației copilului. Educați-vă copiii, fiind modele pentru ei. Copilul are nevoie să vadă în mod practic în viața părintelui cum se aplică învățătura primită. Educați-vă copiii, iubindu-i necondiționat. Dragostea nu trebuie să fie o recompensă pentru copiii cuminți, ea este o nevoie de bază a copilului indiferent de performanțele lui. Educați-vă copiii, ajutându-i să-și împlinească nevoile. Educația de calitate se realizează pe fondul relației sufletești, de aceea părintele este cel mai bun educator pentru copilul său. Lipsa educației copiilor poate fi justificată în multe feluri, însă consecințele nu pot evitate în nici un fel.”

La finalul Sfintei Liturghii toți cei prezenți au primit iconițe și dulciuri.

Comentarii Facebook


Știri recente