„În Maica Domnului vedem legătura cea mai intimă dintre Dumnezeu și umanitate”, a subliniat sâmbătă Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.
Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Naționale cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului.
„Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae subliniază tocmai acest adevăr: Biserica o numește pe Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu pentru că Persoana care Se naște din ea după trup este aceeași Persoană veșnică a Cuvântului dumnezeiesc. De aceea, cinstind-o pe Maica Domnului, noi Îl mărturisim pe Hristos”, a spus ierarhul.
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a explicat ce înseamnă Adormirea Maicii Domnului: „Maica Domnului a trecut prin moarte. Nu vorbim despre o moarte aparentă. Sufletul ei s-a despărțit de trup. De aceea Biserica vorbește despre Adormire”.
„Maica Domnului nu a rămas în mormânt. Trupul ei nu a cunoscut stricăciunea. Maica Domnului este vie în Hristos, nu numai cu sufletul, ci cu sufletul și cu trupul proslăvit. Aceasta este taina pe care o prăznuim”.
Cum o cinstim pe Maica Domnului
Episcopul vicar patriarhal a amintit de nunta din Cana Galileii, îndemnul adresat de Maica Domnului celor de acolo a rămas ca un testament duhovnicesc: „Faceți orice vă va spune El” (Ioan 2, 5).
„Acesta este, într-un anumit sens și mesajul praznicului de astăzi. Vrem să o cinstim pe Maica Domnului? Să-L ascultăm pe Hristos. Să facem tot ce ne spune El!”, a îndemnat Preasfinția Sa.
„Să-L ascultăm pe Hristos în familie, atunci când ne este mai ușor să ne certăm decât să iertăm. Să-L ascultăm în suferință, atunci când suntem ispitiți să ne pierdem nădejdea. Să-L ascultăm pe Hristos atunci când trebuie să alegem între adevăr și compromis. Să-L ascultăm atunci când iubirea față de aproapele ne cere răbdare, jertfă și iertare. Să-L ascultăm în Biserică, prin Evanghelie, prin Sfintele Taine și prin viața de rugăciune”.
Împlinirea acestui testament ne va ajuta să înțelegem că Adormirea Maicii Domnului nu este numai o sărbătoare pe care o admirăm, ci este o taină în care suntem chemați să intrăm.
Ce învățăm din sărbătoarea de azi?
În partea finală a predicii, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a explicat că fiecare sărbătoare ne descoperă ceva despre propria noastră chemare.
„Adormirea Maicii Domnului ne spune, mai întâi, că viața aceasta pământească nu este ultimul nostru orizont. Prin viața aceasta noi suntem trecători. Oricât am încerca să uităm aceasta, timpul ne amintește neîncetat. Îmbătrânim, oamenii dragi pleacă dintre noi, trupul își pierde puterile, iar lucrurile pe care le-am socotit cândva atât de importante se dovedesc, la sfârșit, trecătoare”.
Preasfinția Sa a evidențiat că moartea nu trebuie privită în afara Mântuitorului Iisus Hristos: „Maica Domnului a trecut prin moarte, dar nu a rămas în moarte. Maica Domului, cea mutată la cer, a rămas, prin rugăciune, în legătură cu Biserica de pe pământ”.
„Dacă plecăm astăzi din biserică având în inimă numai admirație pentru Maica Domnului, încă nu am înțeles totul. Trebuie să plecăm având în inimă hotărârea de a face ceea ce ne-a spus ea la Cana Galileii: Faceți orice vă va spune El”, a încheiat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
În cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul vicar patriarhal l-a hirotonit preot pe arhidiaconul Marinel Laurențiu Marcu, redactor coordonator la revista BOR, pe seama parohiei Precupeții Noi, Protoieria Sector 1 Capitală.
Foto credit: Paraclisul Catedralei Naționale / Alexandru Cojocaru





