Proiectul „Carte în sate” le oferă copiilor din mediul rural acces la lectură

Proiectul „Carte în sate”, inițiat de Asociația „Eu, tu și ei” din Focșani, le oferă de opt ani copiilor din comunități rurale acces la cărți, ateliere de lectură și minibiblioteci.

Programul a fost inițiat de Silvia Vrînceanu Nichita, fostă jurnalistă, care a pornit la drum cu o valiză de cărți pentru copiii din satele în care accesul la lectură era limitat. Silvia a explicat că proiectul urmărește nu doar donarea de cărți, ci și crearea unor întâlniri reale între copii, voluntari și comunitate.

Lectura, alternativă educativă și formativă

În cadrul activităților, voluntarii, numiți „povestași”, merg în comunități rurale, citesc împreună cu cei mici și îi încurajează să descopere lectura ca alternativă educativă și formativă.

„Avem tineri care au crescut odată cu proiectul și care acum sunt cadre didactice sau se pregătesc să intre în învățământ. Sunt copii pe care i-am întâlnit acum opt ani și care au devenit voluntari, apoi studenți și acum profesori. Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai importante rezultate ale proiectului”, a declarat Silvia Vrînceanu Nichita, pentru Agerpres.

Proiectul a ajuns până acum în peste 100 de sate din Vrancea, Galați, Brăila și Buzău, dar și în zona transnistreană a Republicii Moldova și în comunități românești din afara granițelor.

„În multe sate, oamenii au nevoie doar de cineva care să facă primul pas pentru a deschide acest cerc virtuos să să adune comunitatea laolaltă”, a spus fondatoarea.

Minibiblioteci pentru copii

Una dintre inițiativele proiectului este „Cărțindarul”, o minibibliotecă din lemn inspirată de vechiul merindar din satele vrâncene.

În satul Mărăști, județul Vrancea, unde biblioteca a dispărut după închiderea școlii, un astfel de Cărțindar a fost amplasat în anul 2023 în pridvorul bisericii, pentru ca cei mici să poată împrumuta cărți fără program și fără cheie. Potrivit inițiatorilor, în jur de zece astfel de minibiblioteci au fost deschise până acum în comunități rurale.

„Transformăm cartea în instrument de dialog”, a spus inițiatoarea proiectului.

Proiectul include ateliere de lectură, tabere, concursuri de scriere creativă și acțiuni de dotare a bibliotecilor școlare sau comunitare.

Organizatorii spun că lectura poate deveni un mijloc prin care copiii din sate capătă încredere, descoperă modele de urmat și se apropie de educație.

Foto credit: Agerpres


Știri recente