Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos și Episcopul Visarion al Tulcii au oficiat miercuri Sfânta Liturghie la Mănăstirea tulceană Halmyris, cu prilejul hramului închinat Sfinților Epictet și Astion.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian a subliniat rolul pe care l-a avut mărturia celor doi sfinți mucenici în răspândirea credinței creștine, „prin care s-au convertit până la 1.000 de oameni din această cetate”.
„Locurile sfințite de sângele martirilor, îndeosebi aici, încă din secolul al 3-lea, locul pătimirii Sfinților Epictet și Astion într-o localitate prosperă, Halmyris, ne învață mai multe aspecte, între care vindecarea multor bolnavi”, a declarat Înaltpreasfinția Sa pentru Trinitas TV.
Arhiepiscopul Dunării de Jos a amintit și de convertirea părinților Sfântului Astion: „Este prima știre despre o familie, tată și mamă, care în fața sfintelor moaște ale sfântului lor fiu au primit de la un preot catehizarea, botezul și astfel s-a adăugat pe locul martiriului o nouă familie”.
„Noi am păstrat aceasta în Sfânta Taina Căsătoriei, unde e amintită totdeauna fidelitatea martirilor față de Hristos, ca temei al fidelității soților în familie și dragostea față de copiii lor”.
Prezența vie și lucrătoare a sfinților
Preasfințitul Părinte Visarion a evidențiat continuitatea cinstirii celor doi sfinți după aproape 17 secole de la pătimirea lor.
„Ne-am adunat clerici și credincioși în locul acesta sfânt și binecuvântat de la Halmyris, loc încărcat de istorie, în această zi în care Biserica face pomenirea Sfinților Mucenici Epictet și Astion, sfinți care au pătrimit pe aceste locuri”.
Ierarhul a arătat că mărturia celor doi mucenici rămâne vie: „Au trecut 1.700 de ani de la martiriul lor, iar ei sunt prezenți mereu în conștiința Bisericii și în inimile credincioșilor”.
„Rugăm pe Dumnezeu ca pentru rugăciunile Sfinților Epictet și Astion să ne ajute și să ne binecuvinteze pe toți, să ne dea și nouă duh de întărire în credința cea adevărată, în mărturisirea ei, în faptele cele bune și jerfelnice, ca să dobândim și noi viața cea veșnică, la care suntem chemați de către Mântuitorul Iisus Hristos”, a spus Episcopul Tulcii.
Mănăstirea Halmyris a fost ridicată pe locul fostei cetăți romane omonime în care Sfinții Epictet și Astion au fost martirizați. Lucrările de construire ale așezământului monahal au început la scurt timp după descoperirea moaștelor în 2001.
Foto credit: Facebook / Episcopia Tulcii





