PS Veniamin a oficiat prima Liturghie în interiorul unei biserici sud-basarabene edificate cu mari eforturi

În Duminica Sfinților Români, Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a binecuvântat cu agheasmă spațiul liturgic al bisericii din Cania, raionul Cantemir al Republicii Moldova, și a oficiat prima Liturghie din acest lăcaș de închinare, cu prilejul hramului comunității.

„Este o mare binecuvântare că acest sfânt lăcaș are ca ocrotitori pe Toți Sfinții Români. Ei sunt mijlocitori ai noștri înaintea Tronului Preasfintei Treimi și se roagă neîncetat pentru poporul din care au răsărit”, a spus Preasfinția Sa.

„Sfinții neamului nostru au trecut prin multe încercări și suferințe, au mărturisit credința cu prețul vieții și au rămas statornici în iubirea față de Hristos. Pentru credința și nevoința lor, Dumnezeu i-a împodobit cu daruri duhovnicești alese, iar pe mulți dintre ei i-a învrednicit de harisma facerii de minuni.”

PS Veniamin a binecuvântat cu agheasmă duminică, 14 iunie 2026, spațiul liturgic al noii biserici din Cania, edificată prin mari eforturi. Foto: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud

„Noi, românii, avem binecuvântarea de a fi fost încreștinați de Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat la apostolie. El a semănat sămânța Evangheliei în inimile strămoșilor noștri, iar credința propovăduită de el a rodit peste veacuri, dând Bisericii numeroși sfinți, mărturisitori, ierarhi, cuvioși și martiri”, a adăugat Episcopul Basarabiei de Sud.

Sfinții ne pun înainte exemplul vieții lor

În contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame), Preasfințitul Părinte Veniamin a evocat exemplul luminos al mărturisitorilor basarabeni, amintind pe Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, de Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia și de Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași.

„Să fim mai buni, mai statornici în credință și mai deschiși spre lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră. Să avem duh misionar, pentru a-L mărturisi pe Hristos în lume, cu nădejdea că toți Sfinții Români ne vor sprijini și ne vor călăuzi să trăim frumos în această lume, depășind încercările și greutățile vieții”, a îndemnat Preasfințitul Părinte Veniamin.

Ierarhul a oficiat prima liturghie în interiorul bisericii, cu prilejul hramului parohiei. Foto: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala ,,Sfânta Maria” a Episcopiei Basarabiei de Sud.

Distincții și recunoștință

La finalul slujbei, ierarhul a mulțumit tuturor binefăcătorilor: Guvernul României prin Secretariatul de Stat pentru Culte și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Arhiepiscopia Bucureștilor, familia Becali și donatori care au dorit să rămână anonimi.

Pr. Vasile Burduja, parohul comunității, a fost distins cu Ordinul eparhial „Crucea Sfântului Ierarh Dionisie Erhan”, iar Anatolie Manole, primarul comunei Cania, cu Ordinul eparhial „Crucea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou”.

Părintele paroh a subliniat sprijinul deosebit acordat de chiriarh construcției bisericii din Cania. Venirea Preasfințitului Părinte Veniamin în fruntea Episcopiei Basarabiei de Sud a ajutat la depășirea multor dificultăți, iar lucrările au fost reluate și intensificate, fiind realizate acoperișul, fațadele, finisajele interioare și amenajările exterioare.

Slujba a fost urmată de acordarea de distincții ctitorilor și sprijinitorilor. Foto: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud

În prezent, mai sunt lucrări de executat, dar deja biserica din Cania reprezintă unul dintre cele mai importante simboluri ale spiritualității românești în sudul Basarabiei.

Scurt istoric

Parohia Cania a fost înființată în anii de după reactivarea Mitropoliei Basarabiei, iar primele slujbe au fost săvârșite, începând din 1995, pe locul fundației viitoarei biserici, apoi într-un vagon de cale ferată donat comunității. Din anul 2000, slujbele au fost oficiate în trapeza parohială.

Piatra de temelie a fost sfințită la 19 octombrie 2000 de către un sobor de arhierei, în prezența autorităților și a numeroșilor credincioși.

Celălalt hram al Parohiei Cania este „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.

Foto credit: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud


Știri recente

Sprijin umanitar pentru comunitatea vulnerabilă din Gaza: Patriarhia Română, cu sprijinul MAE, donează 50.000 euro prin intermediul organizației Samaritan’s Purse

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro, destinat atât comunității creștine din Fâșia Gaza, precum și altor persoane și comunități, aflate într-o situație umanitară…