Suicidul în penitenciare poate fi prevenit prin sprijinul familiei, preotului și psihologului

Suicidul în penitenciare poate fi prevenit prin sprijinul familiei, preotului și psihologului, au convenit experții care au participat joi la conferința „Prevenirea suicidului carceral: Perspective teologice și abordări psihologice”.

Evenimentul, organizat de Penitenciarul Ploiești, a reunit la Mănăstirea Caraiman din Bușteni, județul Prahova, psihologi, teologi și experți din sistem penitenciar, cu scopul de a promova o abordare integrată în sprijinirea persoanelor private de libertate.

Vorbitorii au subliniat importanța identificării factorilor de risc, a intervenției multidisciplinare și a colaborării dintre instituții în prevenirea suicidului și susținerea reintegrării sociale.

Psihologul și preotul se preocupă de om

Una dintre cele mai complexe provocări pentru sistemul penitenciar modern este prevenirea suicidului în mediul carceral, a spus la conferință comisarul de poliție penitenciară Doru Florin Coșman, directorul Penitenciarului Ploiești.

„Suntem cu toții conștienți că trebuie să apelăm la toate mijloacele posibile ca să identificăm riscurile, să cunoaștem oamenii și sufletele pe care le avem în custodie, atât legal cât și uman, și să reușim să aplicăm cât mai profund și corect toate instrumentele pe care le avem la dispoziție, astfel încât să reușim să reducem și chiar să eliminăm această latură extrem de nefericită”, a precizat el.

„Deși utilizează limbaje diferite și metode distincte, psihologia și religia se întâlnesc într-un punct esențial, preocuparea pentru om. Ambele încearcă să răspundă suferinței umane și să ofere căi de sprijin celor aflați în dificultate.”

Rolul familiei în prevenirea suicidului carceral

Pr. prof. Radu Petre Mureșan, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, și comisarul de poliție penitenciară Doru Florin Coșman, directorul Penitenciarului Ploiești. Foto: Penitenciarul Ploiești

Părintele profesor Radu Petre Mureșan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a prezentat aspecte teologice privitoare la suicid, precum și rolul pe care familia îl are în astfel de cazuri.

„Este foarte important că atunci când aflăm de gânduri de suicid, să-l ascultăm pe om, să-i cunoaștem suferința și păsul”, a declarat clericul pentru Trinitas TV, explicând că, din momentul în care omul poate să verbalizeze lucrul acesta este deja mai bine.

Preotul a recomandat participarea la Sfintele Taine ale Bisericii, practica rugăciunii personale, dar și conlucrarea cu un psihiatru sau psiholog, dacă sunt semne de depresie sau de altă tulburare sau boală psihică.

„Familia este foarte importantă, pentru că, dacă are sprijinul și suportul familiei, persoana trece mai ușor peste aceste neputințe. Atunci când sunt disfuncționalități în familie, relația dintre părinți și copii și așa mai departe este viciată, lucrurile sunt mult mai delicate”, a avertizat părintele profesor Radu Petre Mureșan.

„Dar e foarte important ca omul respectiv să își pună nădejdea în Dumnezeu. Și, dacă reușește să-L cunoască pe Dumnezeu și gustă și vede că bun este Domnul, atunci reușește să treacă și peste toate neputințele și încercările care vin asupra lui.”

Tentativele de suicid, corelate cu problemele familiale

Comisar-șef de poliție penitenciară Cristina Magdalena Toma, director adjunct pentru reintegrare socială la Penitenciarul Ploiești, a prezentat factorii care favorizează suicidul în rândul persoanelor private de libertate.

Lect. univ. dr. Lucian Negoiță, psihoterapeut, a subliniat că principalele cauze ale suicidului și problemelor psihice sunt traumele din copilărie provocate de familii în care există violență și abuz fizic sau emoțional.

Statistic, tentativele suicidale apar în rândul celor care se confruntă cu probleme familiale, fapt susținut și de mărturiile celor 10 deținuți din cadrul penitenciarului Ploiești prezenți la eveniment.

„Pentru noi, preoții de penitenciar, astfel de manifestări culturale și științifice au rolul de a ne dezvolta profesional, de a ne perfecționa în misiunea pe care o avem de realizat în mediul penitenciar”, a declarat, pentru Trinitas TV, Pr. Cristian Antonescu, coordonatorul preoților capelani din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Conferința a reafirmat importanța colaborării dintre specialiști, instituții și comunitate în protejarea vieții, promovarea sănătății mintale și susținerea procesului de reintegrare socială.

La nivelul penitenciarelor din țara noastră sunt desfășurate periodic proiecte și programe de reintegrare socială a deținuților cu scopul de a reduce riscul de excluziune socială atunci când vor fi eliberați.

Foto credit: Facebook / Penitenciarul Ploiești


Știri recente