Elevii de la Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației, cu predare în limba ucraineană, au desfășurat, în perioada prepascală, prima ediție a proiectului județean de caritate și voluntariat „Paște fericit pentru toți – Să fim generoși cu cei mai puțin norocoși”.
Inițiativa a reunit 15 unități de învățământ și a mobilizat sute de elevi, cadre didactice și părinți, care s-au implicat în activități de voluntariat dedicate sprijinirii persoanelor aflate în dificultate.
În perioada 1-24 aprilie 2026, participanții au colectat produse de igienă, alimente, dulciuri, fructe și articole necesare copiilor, apoi au pregătit și distribuit pachete către beneficiari.
Printre beneficiarii direcți s-au numărat copii din sistemul de protecție socială, persoane aflate în centre de sprijin din Sighetu Marmației, elevi din medii defavorizate, precum și copii cu cerințe educaționale speciale din Baia Mare.
Organizatori și participanți
Elevii voluntari ai Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko”, coordonați prin Consiliul Elevilor, au avut un rol esențial în organizarea colectei, sortarea donațiilor și distribuirea acestora, alături de reprezentanții partenerilor implicați: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Asociația Great Team Impact și Vicariatul Ortodox Ucrainean din România.
Proiectul a urmărit cultivarea valorilor creștine ale iubirii aproapelui, milosteniei și compasiunii, prin implicarea comunității școlare în acțiuni concrete de solidaritate.
La proiect au participat unități de învățământ din Sighetu Marmației, Rona de Sus, Rona de Jos, Bârsana, Crăciunești, Remeți, Poienile de sub Munte și Baia Mare, între care colegii și școli gimnaziale și speciale.
Organizatorii au evidențiat că astfel de inițiative contribuie la formarea caracterelor și la întărirea legăturii dintre educație și credință, subliniind că adevărata sărbătoare a Paștilor se împlinește atunci când lumina Învierii este împărtășită și celor aflați în suferință sau lipsuri.
Foto credit: Facebook / Vicariatul Ortodox Ucrainean






