Teologi și iconari vor discuta la București despre pictura unei biserici reprezentative pentru arta bisericească

Teologi și iconari se vor întâlni în dialog luni la Facultatea de Teologie din București pentru a discuta despre pictura Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din satul Kurbinovo, Macedonia de Nord. 

Întâlnirea va avea loc de la ora 18:00, în Amfiteatrul „Ioan G. Coman” al facultății bucureștene.

Evenimentul va fi moderat de ieromonahul Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa. Invitații serii sunt lect. Ștefan Cătălin Ionescu-Berechet, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și arhid. lect. Nicolae Bradu Bălan, Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca.

Cuvântul introductiv al ediției va fi rostit de pr. conf. Gheorghe Holbea, prodecan al Facultății de Teologie din București și coordonatorul Cenaclului „Sf. Simeon Noul Teolog”.

Întâlnirea face parte din Seria „Sub Semnul Icoanei” și este organizată în cadrul Cenaclului „Sf. Simeon Noul Teolog”.

Biserica „Sfântul Gheorghe” din Kurbinovo 

Biserica „Sfântul Gheorghe” este una dintre bisericile de referință ale artei bisericești din perioada dinastiei Comnenilor, fiind situată pe teritoriul localității Kurbinovo, Macedonia de Nord.

Frescele din biserică sunt înfățișează figuri lungi și subțiri peste măsură, cu mișcări a căror vioiciune atinge bruschețea.

Afișul evenimentului.

Sursă foto: byzantinepainting.com


Știri recente