Părintele Alexandru Nan de la München a oferit Agenției de știri Basilica un material despre sfinți tămăduitori și întemeietori de spitale în spațiul germanic.
Dintre aceștia, aproape toți (mai puțin Sf. Goar) sunt trecuți și în calendarul Bisericii Ortodoxe sau cel puțin în cel al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei (Sf. Sebaldus).
Sfânta Verena (1 septembrie)
S-a născut în provincia Teba din Egiptul de Sus, în cea de-a doua jumătate a secolului al-III-lea. Se pare că provenea dintr-o familie creștină înstărită și a fost botezată și apoi educată în spiritul creștin de Episcopul Cheremon al Nilului. După martiriul acestuia și moartea timpurie a părinților, Verena a ajuns în Egiptul de Jos, unde mulți creștini erau obligați, de Împărații persecutori Dioclețian și Maximian să se înroleze în armata romană.
Legiunea Tebană a fost mutată pe flancul vestic al Imperiului roman, iar Sf. Verena i-a însoțit pe soldați până la Milano. Unele surse spun că era logodită cu un soldat creștin, altele că era nepoata comandantului legiunii, Maurițiu, care i-a purtat de grijă după moartea părinților.
La Milano, Verena i-a îngrijit pe cei bolnavi și pe cei din închisoare și i-a îngropat pe creștinii trecuți la cele veșnice în urma persecuțiilor.
Legiunea Tebană a staționat temporar la Agaunum, astăzi orașul elvețian St. Maurice, unde soldații creștini au refuzat să lupte împotriva altor creștini (galii), iar Împăratul Maximian a poruncit să fie uciși. Sf. Verena a ajutat la înmormântarea soldaților uciși, printre care și logodnicul ei, Sfântul Victor.
Ulterior, lângă o cascadă din apropierea castrului roman Solodorum (astăzi orașul elvețian Solothurn), și-a construit o chilie, unde a trăit din lucrul mâinilor și s-a învrednicit cu darul facerii de minuni: exorcizări și vindecarea unui copil orb și șchiop. Datorită acestora, se pare că primii alamani au început să se convertească la creștinism.
Ultimii ani ai vieții, Verena i-a petrecut în localitatea Tenedo (astăzi orașul elvețian Zurzach), în rugăciune și post, îngrijindu-se de săraci și de cei bolnavi. La scurt timp după moartea sfintei (în jur anului 350), pe locul mormântului ei a fost ridicată o biserică. Arheologii au descoperit urmele acestei biserici, construite la începutul secolului al V-lea.
Mâna sfintei se păstrează astăzi în catedrala din Zurzach, iar fragmente de moaște se află și la Radolfzell și Rot an der Rot, în Germania, dar și la Biserica Coptă „Sf. Maurițiu și Sf. Verena” din Cairo, Egipt. Chilia sfintei de lângă Solothurn, Elveția, este și ea loc de pelerinaj.
În localitatea Bad Zurzach din Elveția, ziua de 1 septembrie a fiecărui an este zi liberă, fiind dedicată sfintei. Considerată patroană a săracilor, bolnavilor, a menajerelor din casele parohiale, a morarilor dar și a pescarilor, Sfânta Verena a fost numită în anul 2003 patroana principală a Episcopiei Catolice de Basel.
Sf. Leonard din Limoges (6 noiembrie)
Sfântul Leonard din Limoges, sau Leonard de la Noblac, se numără între cei mai cinstiți sfinți din zona Munților Alpi. Refuzând demnitatea episcopală, Leonard a preferat să trăiască în mănăstire și să-i ajute pe nevoiași, în special pe cei eliberați din închisoare.
S-a născut la Orléans, lângă Limoges, pe teritoriul Franței de astăzi, cel mai probabil în jurul anului 500. Se pare că însuși Arhiepiscopul Remigiu de Reims l-a botezat și l-a educat. Unele surse istorice spun că se trăgea dintr-o familie înrudită cu cea a Regelui Clodwig I.
S-a retras, împreună cu ucenicul lui, Liphardus, în apropiere de Orléans, unde se pare că au întemeiat Mănăstirea Micy. Liphardus a rămas să pustnicească pe malul râului Loire, iar Leonard a mers să predice în Aquitania, unde a viețuit într-o pădure din apropiere de Limoges.
Se spune că în această pădure s-ar fi întâlnit cu Regele Clodwig I, venit la vânătoare însoțit de regină, pe care au cuprins-o durerile nașterii. Sfântul Leondard s-a rugat pentru regina aflată în pericol de moarte și ea a născut ușor. Regele l-a răsplătit cu un teritoriu din acea pădure, cât să construiască Mănăstirea Nobiliacum, localitate cunoscută azi sub numele de St. Leonard de Noblat.
Se îngrijea de cei întemnițați și de cei eliberați din temnițe. Mulți rămâneau la mănăstire, iar sfântul îi învăța o meserie pentru un trai onest în viitor.
Sfântul a trecut la Domnul în jurul anului 559. Este foarte cinstit de credincioșii din Bavaria ca ocrotitor al femeilor care nasc și mijlocitor pentru cei care suferă de boli mintale.
Sfântul Severin (8 ianuarie)
Sfântul Severin de Noricum, sau de Napoli, s-a născut în jurul anului 400 în Orient, probabil, în Egiptul de Sus, unde și-a petrecut tinerețea pe lângă călugări îmbunătățiți, de la care a deprins asceza și rugăciunea.
A ajuns în provincia Noricum la vreo doi ani după moartea regelui hun Attila, deci prin 455, pentru a-i sprijini pe creștinii din zonă în relația cu triburile germanice barbare și ariene.
La Asturis (Klosterneuburg) și Comagenis (Tulln), i-a avertizat pe oameni despre atacurile iminente ale păgânilor și apoi a activat de-a lungul Dunării până în dreptul localității Künzing (lângă Passaul de azi).
Om al ascezei, umbla desculț chiar și iarna. După ce a vindecat copilul paralizat al unei văduve, mulți barbari care urmau să plece în Italia veneau să-i ceară binecuvântare. Între aceștia se pare că s-a numărat și Odoacru, viitorul rege barbar al Romei, căruia sfântul i-a profețit că va ajunge să împartă multe bogății altora.
Severin s-a îngrijit foarte mult de săraci și de cei întemnițați. A înființat o mănăstire între cele două Inn și Dunăre, la Batavis (Salzburgul de azi, în Austria). Îi fusese oferită și demnitatea episcopală, pe care însă a refuzat-o. Totuși, pentru implicarea sa, era foarte cinstit deopotrivă de creștini și de păgâni.
Între minunile săvârșite de sfânt se numără vindecarea unui lepros, a unor demonizați, minunea înmulțirii uleiului, dar și aceea de a se fi arătat în vis unor pelerini blocați în Munții Alpi și care doreau să vină să ia binecuvântare și cuvânt de folos de la el. Un călugăr din mănăstire s-a vindecat de o tumoare canceroasă cu rugăciunile sfântului, după un post de patruzeci de zile,
A trecut a Domnul în 8 ianuarie 482, rostind Psalmul 150: „Lăudați-L pe El întru sfinții Săi”.
Începând din 902, moaștele sale se află la mănăstirea benedictină din Frattamaggiore, Napoli.
A fost desemnat ca ocrotitor al Episcopiei Catolice de Linz și al Bavariei, fiind venerat și pe teritoriul Italiei.
Sfântul Otmar (16 noiembrie)
S-a născut în jurul anului 690, la Chur (Elveția de azi). A studiat la școala catedralei din oraș și a fost hirotonit preot. În 719 a fost solicitat să preia conducerea Mănăstirii St. Gallen, construită de Sf. Gallus, misionar irlandez, în anul 612.
Sf. Otmar este consemnat ca stareț în 744. A înlocuit viețuirea monahală eremitică, transformând mănăstirea în chinovie în care prima calitatea vieții duhovnicești, dar și responsabilitatea față de săraci și bolnavi. Potrivit regulii benedictine, starețul se străduia să intre în contact personal cu fiecare persoană care-i solicita ajutorul.
Pentru cei bolnavi de lepră și de alte boli incurabile a construit o casă de refugiu care a fost primul spital înființat pe teritoriul Elveției de astăzi. Adesea rămânea noaptea să-i îngrijească pe bolnavi.
Acuzat pe nedrept de încălcarea votului monahal al castității, a fost exilat pe insula Werd de pe râul Steinach, unde după câteva luni a trecut la Domnul (16 noiembrie 759).
Capul Sfântului Otmar se află la Catedrala Veits din Praga, Cehia, iar trupul odihnește la Biserica închinată lui în St. Gallen, Elveția.
Sfântul Konrad (26 noiembrie)
S-a născut în jurul anului 900 în familia ducilor de Altdorf și a fost educat la școala catedralei din Konstanz, în Germania de azi. Numele său, tradus din germana veche, înseamnă un „sfetnic priceput”. Altdorful natal al sfântului se numește astăzi Weingarten, în landul german Baden-Württemberg.
Ajuns episcop de Konstanz în 934, Sf. Konrad s-a evidențiat prin construcția de biserici și mănăstiri, dar și a unui spital.
A făcut mai multe pelerinaje la Roma și în Țara Sfântă, de unde a adus un fragment din lemnul Sfintei Cruci pe care l-a donat spitalului construit de el la Stadelhofen. Aceasta a adus localității numele de Crucelin (Crucis Lugnum), mai apoi Crucelingen sau Kreuzlingen, astăzi cel mai mare oraș elvețian de la Lacul Konstanz.
Este reprezentat ținând în mână un potir cu un păianjen, fiindcă se spune că, într-o zi, un păianjen a căzut în Sfintele Daruri, iar milostivul episcop le-a consumat, dar păianjenul i-a ieșit nevătămat pe gură în timpul prânzului.
A trecut la cele veșnice la data de 26 noiembrie 975 la Konstanz și a fost îngropat în capela Sfântului Maurițiu. În anul 1089 moaștele sale au fost mutate în noua catedrală din oraș.
Sfânta Walburga de Heidenheim (25 februarie)
A fost fiica Regelui Richard al Bretoniei și al Wunnei și sora Sfinților Willibald și Wunibald. Născută în jurul anului 710 în Devonshire (Anglia) și rămânând orfană de tată în jurul vârstei de 10 ani, a fost trimisă la Mănăstirea Wimborne. În jurul de 735-748, a fost chemată împreună cu Lioba, ruda sa, și alte măicuțe, de Sf. Bonifatie Apostolul Germaniei, pentru a face misiune în ținuturile germane.
Se spune că a salvat un prunc de la moartea prin înfometare cu ajutorul a numai trei spice și că a vindecat cu rugăciunea fiica muribundă a unui bogătaș.
S-a mutat la Domnul în 25 februarie 779 și a fost înmormântată în Mănăstirea Heidenheim.
Din 875, moaștele sale se află la Mănăstirea Sf. Walburga din Eichstätt. Sarcofagul din piatră de sub altarul central al noii biserici închinate izvorăște mir între octombrie și 25 februarie.
Sfântul Goar
S-a născut în Aquitania (sud-estul Regatului franc) dintr-o familie înstărită, în jurul anului 495. La 24 de ani a primit Taina Preoției și s-a așezat pe malul râului Rin, la nord de orașul Koblenz, unde se află astăzi o biserică închinată lui.
Îi primea și îi îngrijea sau ajuta pe săraci, pe bolnavi și pe navigatorii de pe Rin. A trecut la Domnul în 6 iulie 575 și a fost înmormântat pe locul viețuirii și nevoințelor sale.
Astăzi, orașul St. Goar face parte din județul Rhein-Hunsrück, pe malul stâng al Rinului Mijlociu. Centrul orașului a intrat în anul 2002 în patrimoniul Unesco. Pe lângă biserica din St. Goar, moaște ale sfântului se mai găsesc în biserica Sf. Castor din Koblenz și într-o biserică din Darmstadt.
Sfântul Sebaldus (19 august)
Conform mai multor mărturii, a trăit în secolul al VIII-lea, dar unii au afirmat că a trăit în secolele X-XI. Unii susțin că a fost originar din Scoția, alții că provenea din Anglia sau Danemarca.
În biografia sa cea mai completă este prezentat ca fiul unui rege danez, care urma să fie căsătorit cu forța cu o tânără francă, aleasă de părinți, motiv pentru care a fugit în noaptea nunții, dorind să trăiască viața în asceză. A petrecut 16 ani în pustie în apropiere de Nürnberg, după care a făcut un pelerinaj la Roma, unde s-a călugărit la Mănăstirea Montecassino, fiind apoi chemat de unchiul său, Winfried (Bonifatie), să facă misiune pe teritoriul Germaniei de astăzi.
Moaștele sale se găsesc în Biserica „Sf. Sebaldus” din Nürnberg (Sebalduskirche – azi evanghelică).
Se spune că, într-o zi, când sfântul trăia, cineva i-a adus un pește, deși în oraș era valabilă o lege care interzicea comerțul cu pește. Acesta fiind prins și considerându-se că ar fi încălcat legea, i s-au scos ochii, dar a fost vindecat de Sf. Sebaldus. În secolul al XVIII-lea, ctitorul unei biserici din Dietfurt închinate sfântului a fost vindecat de orbire imediat după punerea pietrei de temelie.
Este considerat protector al femeilor însărcinate, în caz de primejdie și este reprezentat într-o frescă de la Catedrala Ortodoxă Română din Nürnberg. A fost înscris ca sfânt local în calendarul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, cu data de pomenire în 19 august.
Surse
- Pr. Alexandru Nan, Pe urmele sfinților ortodocși din Apus. Sfinții spațiului german, ediția a II-a, adăugită și îmbunătățită, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca 2024, 270 p.
- Pr. Alexandru Nan, Modele peste veacuri. Alți sfinți ai spațiului german, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca 2024, 230 p.
Foto credit: Fotomontaj Basilica.ro
