Emisiune filatelică aniversară: 160 de ani de la înființarea Curții de Conturi a României

Romfilatelia a introdus miercuri în circulație o emisiune filatelică aniversară, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la înființarea Curții de Conturi a României, instituție de prim rang pentru un stat democratic modern.

Pe cele două mărci poștale și plicul „prima zi” ale emisiunii Curtea de Conturi a României, 160 de ani sunt reprezentate două portrete: al domnitorului Alexandru Ioan Cuza (valoarea nominală de 6 Lei) și al unuia dintre cei mai de seamă președinți ai instituției, George Ioan Lahovary (valoarea nominală de 22 Lei).

Pe plicul „prima zi” este reprodus Palatul Curții de Conturi inaugurat în anul 1899 și facsimilul actului de inaugurare.

Promotor al unor reforme menite să aducă România în rândul statelor moderne ale Europei, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat, în 24 ianuarie 1864, legea de înființare a Curții de Conturi. Aceasta avea ca obligație principală controlul gestiunilor finanțelor publice.

În 1948,  regimul totalitar comunist a desființat instituția.

Constituția României din 1991 a repus Curtea de Conturi în rândul instituțiilor esențiale ale statului democraticPrin voința Parlamentului, Legea privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a fost adoptată și promulgată în 8 septembrie 1992.

Curtea de Conturi are multiple atribuții de control, cu intenția de a recupera cât mai eficient eventualele prejudicii constatate. În calitate de instituție supremă de audit, este membru activ în mai multe organisme internaționale de profil.

În prezent, Curtea de Conturi trece printr-un amplu proces de reformă, bazat pe standardele internaționale de audit, având ca misiune evitarea risipei publice printr-un audit constructiv.


În perioada 16-20 septembrie, Curtea de Conturi a României a găzduit Reuniunea Comitetului Director de Cooperare a Donatorilor a Organizației Internaționale a Instituțiilor Supreme de Audit și a organizat mai multe manifestări aniversare.

Foto credit: Romfilatelia


Știri recente