Acum 93 de ani se năștea marele duhovnic al Bisericii noastre, Părintele Teofil Părăian

În urmă cu 93 de ani, la 3 martie 1929, se năștea Părintele Teofil Părăian, unul dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a avut vreodată Biserica Ortodoxă Român. Fiind nevăzător din naștere a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu prin rugăciunea inimii.

Cine nu se roagă dimineaţa şi seara, cine nu-şi face vreme de Dumnezeu, acela poate să ştie că nici n-are Dumnezeu. Dacă ai Dumnezeu, nu poţi ocoli pe Dumnezeu”

S-a născut într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele de Ioan. Având deficiențe de vedere, a urmat cursurile unei școli primare pentru nevăzători din Cluj-Napoca.

Între anii 1942-1943 și-a continuat studiile într-o instituție de învățământ pentru nevăzători din Timișoara, după care, până în 1948 a urmat cursurile liceale cu program normal în același oraș.

În anul 1948, tânărul Ioan se înscrie la Facultatea de Teologie din Sibiu. Imediat după absolvire, la 1 aprilie 1953, intră în obștea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Este tuns în monahism 5 luni mai târziu, la 15 august, primind numele de Teofil.

La 7 ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil a fost hirotonit diacon de Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie, a fost hirotoni preot de Mitropolitul Antonie Plămădeală.

În anul 1986 părintele Teofil a fost hirotesit protosinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.

„Duhovnicul Tinerilor”, cum a fost supranumit, Părintele Teofil Părăian a trecut la Domnul în data de 29 octombrie 2009, fiind înmormântat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

Foto credit: Ierom. Pantelimon Șușnea

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși participă la eveniment pe Colina Patriarhiei. Din soborul slujitor fac parte Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, precum…