Mitropolitul Nicolae a transmis un cuvânt pastoral despre Adormirea Maicii Domnului: Este sărbătoarea nădejdii noastre
„Adormirea Maicii Domnului este și sărbătoarea nădejdii noastre”, a transmis joi Mitropolitul Nicolae al celor două Americi în cuvântul pastoral cu prilejul praznicului. Înaltpreasfinția Sa a explicat că Biserica nu privește acest moment ca pe…
Patriarhul Daniel a sfințit racla cu moaștele Sfintei Maria Brâncoveanu și ale fiilor ei, Ștefan și Matei
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit joi racla în care au fost așezate moaștele Sfintei Maria Brâncoveanu și ale fiilor ei, Ștefan și Matei. Slujba de sfințire a fost oficiată în Paraclisul istoric „Sfântul Mare…
Mănăstirea Putna va celebra hramul istoric de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
Mănăstirea Putna va celebra hramul istoric de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în perioada 14-17 august. Programul va începe vineri, când moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul vor fi aduse din Paraclisul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”…
Credincioși din trei sate sibiene s-au rugat împreună la Taina Sfântului Maslu oficiat în aer liber
Credincioși din satele sibiene Alma, Șmig și Giacăș s-au rugat împreună la Taina Sfântului Maslu oficiat în aer liber, pe Dealul Heleșteu din comuna Alma. Slujba a fost oficiată duminică de preoții celor trei comunități:…
Iordania pregătește celebrarea a 2.000 de ani de la Botezul Domnului: Noi facilități vor fi construite pentru pelerini
Guvernul iordanian a semnat patru acorduri pentru dezvoltarea zonei unde a fost botezat Iisus Hristos, în cadrul pregătirilor pentru celebrarea a 2.000 de ani de la Botezul Domnului, în 2030. Documentele au fost semnate miercuri,…





