12 mai 1662 – A trecut la cele veșnice la Constantinopol, sfântul și martirul Ioan Românul. Originar din Țara Românească, a fost luat rob de turci în noiembrie-decembrie 1659, la doar 15 ani. Frumos la chip, încă de pe drum a fost cumpărat de unul dintre soldații turci, cu gândul de a-l sili la păcatul sodomiei tânărul Ioan s-a împotrivit acelui ostaș, ucigându-1. A încercat să fugă, dar ceilalți păgâni l-au prins, l-au dus la Istanbul și l-au dat femeii celui ucis. Văzându-1 voinic și frumos la înfățișare, femeia i-a cerut în schimbul cruțării vieții, să o ia de soție și să renunțe la credința creștinească. Deși ispitit aproape doi ani și jumătate, tânărul Ioan nu a cedat, rămânând nestrămutat în credința părinților săi, păzindu-și curăția trupului. A fost dat în cele din urmă în mâna eparhului (mai marele cetății) spre a fi pedepsit. A fost aruncat în temniță și supus la cumplite chinuri. Văzând prigonitorii lui că toate încercările lor sunt fără rost, au cerut vizirului îngăduința să-1 omoare. A fost dus într-o margine a Constantinopolului și spânzurat, deși nu împlinise încă 18 ani. Trupul său a fost fie aruncat în apele Bosforului, fie îngropat de creștini în vreun loc tăinuit din preajma orașului. Ioan Cariofil, dascăl la Patriarhie (a trăit un timp și la București, la Curtea lui Constantin Brâncoveanu), a scris despre viața și suferințele tânărului mucenic valah. Lucrarea a fost tipărită pentru prima dată în românește în anul 1801 la București, împreună cu slujba Sfântului Dimitrie Basarabov. Noul mucenic a fost menționat în Mineiul grecesc pe luna mai, tipărit la Constantinopol în 1843, și în Mineiele românești, începând cu ediția de la Mănăstirea Neamț din 1846. In anul 1950 Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât ca acest nou mucenic al lui Hristos să fie cinstit în întreaga Biserică Ortodoxă Română. Canonizarea solemnă a avut loc în 1955, fiind prăznuit la 12 mai.
Patriarhul României: Iertarea aproapelui ne face milostivi ca Dumnezeu
„Evanghelia din Duminica a 11-a după Rusalii ne arată că iertarea aproapelui ne face milostivi ca Dumnezeu”, a spus duminică Patriarhul Daniel în Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a…
Hramul Mănăstirii Nicula: Zeci de mii de credincioși la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania
Aproximativ 25.000 de pelerini au participat sâmbătă la Sfânta Liturghie de praznicul Adormirii Maicii Domnului oficiată la mănăstirea clujeană Nicula. Conform estimărilor forțelor de ordine, peste 70.000 de oameni au trecut pragul mănăstirii în zilele…
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu | FOTO
La Biserica Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din Capitală a avut loc duminică, 16 august 2026, proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Înaintea proclamării Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de…
Maica Domnului, smerită și discretă, este mereu prezentă în mijlocul creștinilor, explică PS Mihail
„Cu toate că Maica Domnului în toată viața sa a fost smerită, nu a fost absentă”, a spus sâmbătă, la Parohia „Sfânta Maria” din Sydney, Australia, Episcopul Ortodox Român Mihail al Australiei și Noii Zeelande.…
Proclamarea locală a Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu: Bisericile ajutate de sfântă au primit icoane relicvar
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu a avut loc duminică la Biserica „Sf. Gheorghe” – Nou din Capitală. Bisericile ctitorite și ajutate de sfântă au primit icoane cu un fragment din cinstitele sale…




