12 mai 1662 – A trecut la cele veșnice la Constantinopol, sfântul și martirul Ioan Românul

12 mai 1662 – A trecut la cele veșnice la Constantinopol, sfântul și martirul Ioan Românul. Originar din Țara Românească, a fost luat rob de turci în noiembrie-decembrie 1659, la doar 15 ani. Frumos la chip, încă de pe drum a fost cumpărat de unul dintre soldații turci, cu gândul de a-l sili la păcatul sodomiei tânărul Ioan s-a împotrivit acelui ostaș, ucigându-1. A încercat să fugă, dar ceilalți păgâni l-au prins, l-au dus la Istanbul și l-au dat femeii celui ucis. Văzându-1 voinic și frumos la înfățișare, femeia i-a cerut în schimbul cruțării vieții, să o ia de soție și să renunțe la credința creștinească. Deși ispitit aproape doi ani și jumătate, tânărul Ioan nu a cedat, rămânând nestrămutat în credința părinților săi, păzindu-și curăția trupului. A fost dat în cele din urmă în mâna eparhului (mai marele cetății) spre a fi pedepsit. A fost aruncat în temniță și supus la cumplite chinuri. Văzând prigonitorii lui că toate încercările lor sunt fără rost, au cerut vizirului îngăduința să-1 omoare. A fost dus într-o margine a Constantinopolului și spânzurat, deși nu împlinise încă 18 ani. Trupul său a fost fie aruncat în apele Bosforului, fie îngropat de creștini în vreun loc tăinuit din preajma orașului. Ioan Cariofil, dascăl la Patriarhie (a trăit un timp și la București, la Curtea lui Constantin Brâncoveanu), a scris despre viața și suferințele tânărului mucenic valah. Lucrarea a fost tipărită pentru prima dată în românește în anul 1801 la București, împreună cu slujba Sfântului Dimitrie Basarabov. Noul mucenic a fost menționat în Mineiul grecesc pe luna mai, tipărit la Constantinopol în 1843, și în Mineiele românești, începând cu ediția de la Mănăstirea Neamț din 1846. In anul 1950 Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât ca acest nou mucenic al lui Hristos să fie cinstit în întreaga Biserică Ortodoxă Română. Canonizarea solemnă a avut loc în 1955, fiind prăznuit la 12 mai.