The Washington Post, citat de „Ziarul Lumina”, anunță că mai mulți creștini și musulmani au protestat săptămâna trecută la Cairo, într-o încercare de a atrage atenția asupra problemelor religioase din Egipt. Manifestanții au cerut oficialilor egipteni să dea creștinilor aceleași drepturi de a ridica biserici cum au musulmanii de a ridica moschei. În momentul de față, creștinii trebuie să aibă un aviz din partea președintelui țării, în afară de aprobările venite din partea autorităților locale (singurele de care au nevoie musulmanii). Protestatarii au criticat și faptul că guvernul ignoră motivațiile religioase ale atacului armat din 6 ianuarie, în care au fost uciși șase creștini copți în sudul Egiptului, la Nag Hammadi. În mod official, autoritățile de la Cairo afirmă că violențele religioase nu există, în ciuda degradării accentuate a relațiilor dintre creștini și musulmani. În țara Nilului trăiesc 80 de milioane de oameni, din care 10% sunt creștini copți.
Duminica Migranților Români: Biserica se roagă pentru cei 5,7 de milioane de români din diaspora
Biserica Ortodoxă Română îi pomenește în rugăciune, în prima duminică după Adormirea Maicii Domnului, pe românii stabiliți peste hotare. Aproximativ 5,7 milioane de români trăiesc în diaspora, potrivit datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe. Inițiativa…
PS Timotei Prahoveanul: Pentru poporul român, familia Brâncoveanu constituie una dintre cele mai frumoase pagini de istorie
„Pentru poporul român, familia Brâncoveanu constituie una dintre cele mai frumoase pagini de istorie”, a spus sâmbătă seară Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor la Biserica „Sf. Gheorghe” – Nou din Capitală. Preasfinția Sa…
Programul slujirii ierarhilor în Duminica a 11-a după Rusalii
În Duminica a 11-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la…
Slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu | În imagini
Racla cu moaștele Sfintei Maria Brâncoveanu a ajuns la Biserica Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din Capitală, unde Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat Slujba Privegherii în cinstea sfintei (Vecernia Mare unită cu Litia și…
Patriarhul Daniel felicită clerul și credincioșii români ai Parohiei Boian din Canada pentru reconstrucția bisericii
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis sâmbătă un mesaj de felicitare și binecuvântare cu ocazia sfințirii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a Parohiei Boian, Alberta, Canada. Lăcașul de…




