Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Ierusalim

Cu prilejul Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului (28 august conform calendarului iulian) la Ierusalim au avut loc ample manifestări religioase.

Cu trei zile înainte de sărbătoare, vineri, 26 august 2016, a avut loc tradiţionala procesiune cu icoana Maicii Domnului prin cetatea Ierusalimului. Apoi, în biserica mormântului Maicii Domnului de la Ghetsimani, în ajunul praznicului, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a oficiat Slujba Prohodului Maicii Domnului.

Din partea Bisericii noastre a fost prezent pr. Arhim. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan. De asemenea, la evenimente au participat şi ostenitorii de la Aşezămintele Româneşti din Ţara Sfântă, dar şi numeroşi pelerini români.

Mai multe informaţii a oferit pr. Teofil Anăstăsoaie:

În data 28 august, conform calendarului iulian, la Ierusalim se prăznuiește Adormirea Maicii Domnului. Tradiția din Sfânta Cetate a Învierii păstrează rânduiala ca înainte cu trei zile de acest praznic sa fie coborâtă o icoană veche, care reprezintă scena Adormirii Maicii Domnului, de la biserica Metocului Ghetsimani aflată lângă Sfântul Mormânt, pe Via Dolorosa, până la biserica Maicii Domnului de la Ghetsimani. La aceasta procesiune, desfășurată noaptea după oficierea Sfintei Liturghii, participă toată suflarea creștinilor din cetate cântând duioase cântări duhovnicești. Icoana Maicii Domnului este purtată pe brațe de starețul de la Ghetsimani. În zilele următoare se fac privegheri de noapte în biserica mormântului Maicii Domnului de la Ghetsimani. În ajunul Sărbătorii Patriarhul Ierusalimului, înconjurat de 10 mitropoliţi şi episcopi, a coborât la Ghetsimani și a slujit Prohodul Maicii Domnului.

 

 


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…