Concert la Catedrala episcopală din Caransebeș

Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș a găzduit vineri, 3 aprilie 2015, Spectacolul prepascal „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase!”. Pe soleea Catedralei au urcat trei formații corale de la Caransebeș: Corul Episcopiei Caransebeșului, Corul „Tibiscum” al Secției de teologie și Corul Catedralei „Învierea Domnului”, dirijate de către părintele profesor Gheorghe Tistu.

În prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, cele trei formații corale au încântat auditoriul cu pricesne și cântări bisericești prepascale. Pe lângă credincioșii prezenți au luat parte și elevi seminariști și studenți teologi de la cele două instituții teologice din Caransebeș.

„Anul 2015 este pentru întreaga Patriarhie Română anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii. Cuprinși în duhul misiunii, credincioșii nu mai trăiesc pentru ei, în mod egoist și autosuficient, ci dobândesc din ce în ce mai mult conștiința că aparțin lui Dumnezeu. Aceasta este chemarea Bisericii, să ne aducă prin misiune la înțelegerea Tainei Crucii și Învierii, mesaj care a fost transmis și la acest spectacol prepascal”, a arătat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Spectacolul prepascal oferit de cele trei corale din Caransebeș a avut loc și joi, 2 aprilie, la Casa de Cultură din Oravița, unde a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, alături de autorități locale, preoți din oraș, oameni de cultură și numeroși credincioși.

(Articol realizat Diac. Pavel Canea)


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…