Cerc pastoral-misionar în Episcopia Caransebeșului

Parohia Răcășdia, din Protopopiatul Moldova Nouă a găzduit, joia aceasta, 2 aprilie 2015, cel de-al șaselea Cerc pastoral-misionar al Episcopiei Caransebeșului. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată în biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, informează TRINITAS TV.

În cadrul Cercului pastoral-misionar a fost susținută o cateheză pe tema semnificațiilor duhovnicești ale Săptămânii Patimilor, dar și un expozeu despre rolul păstorului în Biserică. De asemenea, participanții au fost invitați la o meditație biblică, pornind de la textul scripturistic de la Ioan 15, 20: „Dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi”.

La întâlnire au participat preoți parohi, clerici de la mănăstirile din zonă, precum și profesori de religie.


Știri recente