Se împlinesc vineri, 2 decembrie 2016, optsprezece ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Ilie Cleopa. Părintele Cleopa, rămas în conştiinţa multora drept un «Avvă» unic al spiritualităţii româneşti, după cum inspirat l-a portretizat Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, s-a născut în 10 aprilie 1912.
Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie, i-au pus numele Constantin şi a fost al cincilea copil din cei zece ai acestei familii de ţărani harnici şi credincioşi. După ce a urmat cursurile şcolii primare din satul natal, a ucenicit trei ani la schimonahul Paisie Olaru, pe atunci pustnic la Schitul Cozancea. S-a alăturat obştii Schitului Sihăstria, împreună cu fratele mai mare, Vasile, în decembrie 1929. A fost tuns în chipul călugăresc în data 2 august 1937, primind numele Cleopa, de schimonahul Proclu Popa, un mare nevoitor plin de iubire şi smerenie. Din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi, a fost numit egumen interimar, în iunie 1942. Doi ani mai târziu a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, iar în anul 1945 a devenit egumen la Schitul Sihăstria, ridicat la rang de mănăstire în 1947, prilej cu care protosinghelul Cleopa Ilie a fost hirotesit arhimandrit. Nu a trecut multă vreme şi s-a retras în munţi, timp de şase luni, din cauza prigoanei regimului comunist. Când a revenit, a fost numit stareţ al Mănăstirii Slatina, Suceava, unde a închegat o obşte de peste 80 de călugări.
Anii de linişte s-au risipit deîndată ce Securitatea l-au urmărit din nou, astfel că părintele Cleopa s-a refugiat în Munţii Stânişoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. A fost adus la Mănăstirea Slatina, după doi ani, din ordinul patriarhului Justinian Marina, iar în anul 1956 a revenit la Mănăstirea Sihăstria, de unde s-a retras iarăşi pentru a treia oară în munţii Neamţului. A pustnicit cinci ani, apoi s-a întors la aşezământul monahal de la Sihăstria, în anul 1964, ca duhovnic al obştii, unde a povăţuit şi a predicat neobosit, cu multă dragoste atât călugări, cât şi mireni, mai bine de trei decenii. La 6 august 1987 Părintele Cleopa devine nașul de călugărie al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci teologul Daniel – Ilie.