Eparhii

Au fost sfințite chilia și izvorul Părintelui Cleopa din Munții Stânișoarei (FOTO)

Andrei Ursulean
Foto creditArhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Memoria părintelui Ilie Cleopa, unul dintre cuvioșii propuși pentru canonizare în 2025, a fost cinstită în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin sfințirea locului unde acesta s-a retras în perioada regimului comunist. Evenimentul a avut loc joi, la împlinirea a 23 de ani de la trecerea în veșnicie a Arhim. Cleopa Ilie.

Slujba de sfințire oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți și diaconi, a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Negrilesei, comuna Stulpicani.

Chilia părintelui Cleopa din Munții Stânișoarei a fost restaurată în anul 2015 la inițiativa unor localnici, iar prin grija părintelui paroh Marius Drelciuc a fost amenajat spațiul din jurul bordeiului, fiind adăugate troițe și marcaje.

Părintele Ilie Cleopa a trăit ca pustnic în chilia din Munții Stânișoarei în anii ‘50.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5