15 august, Ziua Marinei Române

De Adormirea Maicii Domnului, în data de 15 august, este sărbătorită anual și Ziua Marinei Române.

Ziua Marinei Române a fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, iar în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare naţională.

Ziua Marinei fost consacrată ca sărbătoare a marinarilor români încă din 15 august 1902, fiind strâns legată de Adormirea Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Forţelor Navale Române.

La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanţa, la bordul Crucişătorului Elisabeta, printr-un Te-Deum oficiat în prezenţa ministrului de război, Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă.

De atunci, manifestările au crescut în amploare de la an la an. În anul 1912, manifestarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regina Elisabeta, iar la 15 august 1936, în cadrul serbărilor, a fost botezat primul submarin românesc, Delfinul.

În 1945, această zi festivă a fost marcată şi la Bucureşti, unde s-a bucurat de prezenţa membrilor Comisiei Aliate de Control, care au participat la deschiderea expoziţiei Marinei în localul Subsecretariatului de Stat al Marinei din Bucureşti, dar şi la manifestările organizate pe Lacul Herăstrău, unde, după oficierea unei slujbe religioase, s-au arborat drapelele României şi ale Naţiunilor Unite.

În perioada 1949-1953, Ziua Marinei a însemnat, de fapt, marcarea Zilei Flotei URSS, în ultima duminică din luna iulie, diminuarea ceremonialului, ca semnificaţie, fiind determinată de intenţia conducerii de atunci de a schimba data sărbătorii. Conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 309 din 29 august 1953, începând cu anul 1954, s-a celebrat Ziua Marinei Militare a Republicii Populare Române în prima duminică a lunii august. Decretul nr. 309/1953 a fost abrogat prin Decretul nr. 203/1960, care stipula sărbătorirea Zilei Marinei Republicii Populare Române, ca sărbătoare militară şi populară, tot în prima duminică a lunii august.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 382 din 28 septembrie 2004, a fost abrogat Decretul Marii Adunări Naţionale nr. 203/1960.

Potrivit prezentei legi, Ziua Marinei Române se sărbătoreşte anual la data de 15 august, fiind o sărbătoare civilă şi militară, marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare şi religioase organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Foto credit: Forţele Navale Române

Comentarii Facebook


Știri recente

Programul slujirii ierarhilor de Izvorul Tămăduirii

De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Efrem,…