„Vegheaţi să nu mi se piardă cântecele. Ele trebuie să trăiască căci eu, iată, mă sting. Le las în dar neamului meu!”, au fost printre ultimele cuvinte rostite de compozitorul Ciprian Porumbescu, vorbe care au rămas în conștiința colectivă, chiar și la 142 de ani de la moartea sa.
Ciprian Porumbescu a integrat în creațiile sale muzicale teme patriotice și elemente expresive, care-l fac recognoscibil de la primele sunete interpretate. Prin compozițiile sale, a reușit să transmită reflecții și idealuri rămase în istorie, în spiritul epocii romantice.
Copilărie
S-a născut în 14 octombrie 1853, în satul Șipotele Sucevei din Bucovina, într-o familie modestă. Numele său la naștere a fost Ciprian Golembiovski, nume moștenit de la tatăl său, preotul Iraclie Golembiovski, și mama sa, Emilia Clodnițchi, de origine poloneză. Avea o soră mai mare, Mărioara.
Încă de la o vârstă fragedă, Ciprian era un băiat timid, stângaci și sensibil, dar a avut parte de o copilărie frumoasă, pe care o va numi mai târziu „cea mai frumoasă parte a vieții sale”. A crescut înconjurat de muzica populară românească, de doine, balade și cântece ascultate la hore și sărbători.
Îndrumat de părinți, a început studiul pianului, orgii și viorii, intrând astfel în lumea muzicii. A studiat la gimnaziul din Suceava, unde a organizat primul său concert, marcând debutul artistic.
La vârsta de șapte ani, l-a cunoscut pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg și discipol al lui Chopin. Acesta, aflat în vizită la Șipotele Sucevei pentru a culege cântece populare, a fost găzduit chiar în casa familiei Golembiovski și a remarcat talentul muzical al copilului Ciprian.
În anul 1881, familia a adoptat oficial numele Porumbescu, nume pe care Ciprian îl folosise anterior și ca pseudonim artistic.
„Tată, am cântat Daciei întregi!”
Ciprian Porumbescu a început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, manifestând de timpuriu o mare pasiune pentru artă, în ciuda lipsurilor materiale.
În 1871, a participat la serbarea de la Mănăstirea Putna, organizată la 400 de ani de la sfințirea lăcașului de cult. Acolo i-a întâlnit Mihai Eminescu, A.D. Xenopol și Ioan Slavici. Momentul emoționant în care a condus orchestra și a strigat „Tată, am cântat Daciei întregi!” a rămas în conștiința vremii.
Până în 1873, a urmat cursurile gimnaziului superior din Suceava, în condiții grele de trai, ceea ce probabil a favorizat îmbolnăvirea sa de tuberculoză. Între 1873 și 1877, a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a continuat studiul muzicii, aprofundând vioara, pianul, violoncelul, dar și filosofia.
Departe de casă, Ciprian era cuprins de un dor profund după locurile natale din Stupca, de părinți și de sora sa Mărioara, amintindu-și cu drag de livada casei și de iernile văzute de la fereastră.
Implicarea în societatea „Arboroasa”
În această perioadă, și-a pierdut mama (1876) și s-a implicat în viața culturală studențească, devenind membru fondator și ulterior președinte al societății „Arboroasa”, pentru care a compus și imnul. Societatea avea un caracter național, fapt care a atras suspiciuni din partea autorităților austro-ungare.
În 1877, când în Bucovina se sărbătorea alipirea la Imperiul Austro-Ungar, Societatea „Arboroasa” din Cernăuți, în care Porumbescu era activ, a trimis o telegramă de condoleanțe primăriei din Iași, în semn de protest față de uciderea domnitorului Grigore Ghica. Acest gest a fost interpretat ca o acțiune ostilă de autoritățile austriece.
În data de 15 noiembrie 1877, membrii „Arboroasa” au fost arestați. Un an mai târziu, în 1878, și Ciprian Porumbescu a fost arestat și încarcerat timp de trei luni la Cernăuți, după ce a fost ridicat de la Stupca. I s-a mai permis doar să-și ia vioara și o carte de gramatică franceză.
Drumul greu și condițiile din închisoare, frigul, umezeala și hrana insuficientă, i-au agravat boala, transformând detenția într-un punct de cotitură spre sfârșitul său tragic, din cauza tuberculozei.
Conservatorul din Viena
După eliberarea sa din închisoare, obținută și datorită intervenției lui Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu a primit, între 1879 și 1881, o bursă de studiu la Conservatorul din Viena, unde a studiat armonia cu Anton Bruckner, muzica corală cu Franz Krenn, și teoria muzicii cu Eusebius Mandyczewski.
A condus corul „România Jună” și, în 1880, a publicat o colecție de cântece corale și patriotice, prima de acest fel în literatura muzicală românească. Între 1881 și 1883, este profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Brașov și dirijor al corului Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului.
Compoziții pentru Biserică
Plecarea lui Ciprian Porumbescu la Viena a fost posibilă datorită sprijinului mitropolitului Silvestru Moraru Andreevici, care i-a oferit o bursă, recunoscându-i talentul excepțional. În perioada studiilor teologice la Cernăuți, Porumbescu a fost dirijorul corului Facultății de Teologie și a compus numeroase cântări religioase de mare sensibilitate și frumusețe.
Deși a absolvit Teologia în 1877, nu a fost hirotonit, alegând să slujească Biserica prin muzică. A compus următoarele cântări liturgice:
- „Cântările Sfintei Liturghii în Do major”,
- „Tatăl nostru” (una dintre cele mai cântate piese în corurile bisericești),
- „Prohodul Domnului”,
- „Condacul Maicii Domnului”,
- „Priceasna de Paşti”,
- „Axion la Rusalii” și alte compoziții dedicate Săptămânii Mari și Te Deumului.
Aceste lucrări au fost interpretate în timpul studenției, la Cernăuți, Viena, dar și în activitatea sa ca profesor de muzică și dirijor la Brașov.
Din păcate, mare parte din muzica sa religioasă rămâne necunoscută publicului larg, cu excepția unor piese ca „Tatăl nostru”, păstrate în repertoriile corale bisericești.
Prima operetă românească
În 11 martie 1882, are loc la Brașov premiera operetei „Crai nou”, pe muzica sa și versurile lui Vasile Alecsandri, prima operetă românească. A avut un succes răsunător, opereta fiind jucată de mai multe ori. Entuziasmat, Porumbescu i-a scris tatălui său că visul lui artistic s-a împlinit.
„Şi astăzi, astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa mea, de la viitorul meu?”.
„Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”
În 8 noiembrie 1882, a fost organizat la Brașov un concert caritabil pentru a strânge fonduri necesare tratamentului lui Ciprian Porumbescu în Italia. Plecat în stațiunea Nervi, starea lui nu s-a îmbunătățit, iar dorul de casă l-a măcinat profund. Se întoarce în februarie 1883 la Stupca, unde moare în 6 iunie 1883, în brațele surorii sale, Mărioara.
„Parcă-l văd pe tătuţa cum se întristează şi cum o fi zicând: «oho, dacă-l trimet la Italia, apoi rău trebuie să mai steie cu bietul Ciprian». Dar nu-i aşa. Spre a evita pe viitor bolire mai grea, spre a întări plămânile şi a evita o tuberculoză, care uşor s-ar putea furişa, e mai bine să mă duc şi să mă restaurez, decât mai târziu, când n-a mai folosi la nimica”, reflecta cândva Ciprian Porumbescu.
Sfârşitul şi l-a aflat la Stupca, îngrijit de Mărioara şi de tatăl Iraclie, după o primăvară cumplită pentru el, căci întoarcerea acasă din Italia nu i-a priit deloc. Vioara devenise prea grea pentru trupul fragil al lui Ciprian Porumbescu. Prea puțin a mai putut cânta în ultimele luni de viață.
„Pe zi ce trece mă simt tot mai slab şi mai debil. Mi-e teamă că nu mai am mult a încurca lumea”.
Ultimele sale cuvinte au fost: „Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”, dorință împlinită prin versurile de pe crucea sa din „Cântecul tricolorului”.
Printre cele mai cunoscute creații ale sale se numără: „Balada pentru vioară și orchestră”, „Pe-al nostru steag e scris Unire” (imnul actual al Albaniei), „Trei culori” (fost imn al României), dar și valsuri și cântece patriotice.
Filmul „Ciprian Porumbescu”
Între anii 1972-1973, regretatul regizor Gheorghe Vitanidis a realizat filmul artistic „Ciprian Porumbescu”, în două serii, cu Vlad Rădescu în rolul marelui compozitor şi patriot.
Memoria sa este păstrată și prin muzeul din Stupca, azi numit Ciprian Porumbescu, locul unde se află și mormântul său.
„Acum ce e de făcut? De murit nu vreau să mor şi poate că nici n-oi să mor aşa curând, cu toate acestea starea sănătăţii mele prezente e periculoasă sau cel puţin nefavorabilă şi să intru cu ea în iarnă, şi mai rău! (…)”
Comemorat în Albania
„Pe-al nostru steag e scris Unire” este un cântec patriotic dedicat unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească de la 1859. Muzica îi aparține lui Ciprian Porumbescu, iar versurile lui Andrei Bârseanu.
Scriitorul român născut în Albania, Aleksander Stavre Drenova, i-a adăugat un text în limba albaneză melodiei Pe-al nostru steag e scris unire, piesa fiind adoptată ca imn de stat al Albaniei.
Cu acest prilej, în 2023, a avut loc un eveniment dedicat compozitorului român Ciprian Porumbescu în Albania, în cadrul „Zilei Românității Balcanice la Korcea”.
De aceea, Ciprian Porumbescu a fost comemorat în anul 2023, deopotrivă în România și în Albania.
Foto credit: Public Domain
