Preoteasa de astăzi, mărturisitoare a credinţei creştine: Peste 100 de preotese din lume se vor reuni la Iași

Grupul Internațional de Preotese „Sfânta Nona” se va reuni la Iași, în perioada 25–27 iulie. Tema ediției a VI-a este „Preoteasa de astăzi, mărturisitoare a credinţei creştine”. La eveniment vor participa peste 100 de preotese din țară și din străinătate.

Sunt așteptate peste o sută de preotese din doisprezece țări, inclusiv din Austria, Germania, Italia, Franța, Marea Britanie și Republica Moldova.

Deschiderea va fi susținută de Cristina Benga, iar printre conferențiari se numără pr. Ioan Vicovan și preoteasa Magdalena Vicovan.

Programul cuprinde conferințe, ateliere tematice, Sfânta Liturghie oficiată duminica și vizite la locuri importante din Iași. Atelierele vor fi susținute de preotese cu experiență din țară și diaspora. Printre acestea se numără Cristina Benga, Dana Cavaleru, Vera Axinte și Laura Crăciun.

Organizarea este asigurată de Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu mai multe parohii și mănăstiri din eparhie: Mănăstirea Bucium, Parohia „Sfinții Voievozi – Roșca”, Paraclisul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (Metocul Maicilor), Parohia Satu Nou – Șcheia, Feredeni și Dumitreștii Gălății.

Grupul „Sfânta Nona”

Grupul „Sfânta Nona” a fost fondat în 2021 de trei preotese din diaspora – Cristina Benga (Germania), Simona Baltag (Italia) și Cristina Iacob (Spania) și a fost creat ca spațiu de sprijin, comunicare și întărire duhovnicească pentru soțiile de preoți. În prezent, reunește peste 800 de membre din întreaga lume.

Foto credit: Doxologia


Știri recente