Volumul Șerban Cantacuzino, Antim Ivireanul și Neofit Cretanul – Promotori ai limbii române în cult, lansat acum de Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, este realizat din dorința de a marca câteva repere ale istoriei bisericești de la noi și ale istoriei limbii române, în același timp. Este vorba despre împlinirea anul acesta a 325 de ani de la tipărirea Bibliei lui Șerban Cantacuzino (București, 1688), a 300 de ani de la re-editarea Liturghierului românesc și Molitfelnicului de către Sfântul Antim Ivireanul (Târgoviște, 1713) și a 275 de ani de la alegerea în scaunul mitropolitan al Țării Românești a lui Neofit Cretanul.
De asemenea, complexa tematică a cărții se află în directă legătură cu momentul lansării, astăzi, 13 decembrie, fiind sărbătorit Sfântul Ierarh Dosoftei. Mitropolit al Moldovei între anii 1671 și 1686, acesta a rămas în istoria și conștiința românilor ca primul poet național, primul traducător în limba română al cărților de slujbă religioasă, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător în românește al unor cărți din literatura dramatică și istorică universală, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții. Mai este cunoscut drept o personalitate a vieții culturale și spirituale românești și pentru traducerile sale din literatura patristică și pentru contribuția sa la formarea limbii literare românești. Se alătură, astfel, Sfântul Ierarh Dosoftei, celor trei promotori ai limbii române, a căror contribuții sunt analizate de autorii studiilor adunate în acest volum.
Așa cum menționează Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în „Cuvântul înainte”, autorii celor nouă studii, cadre didactice universitare și cercetători din domenii ca Istoria limbii române și Filologie, Istoria românilor și Istoria Bisericii Ortodoxe Române, au căutat să arate că: „Tipărirea primei ediții integrale în limba română a Sfintei Scripturi și rodnica activitate tipografică a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și a mitropolitului Neofit Cretanul au consfințit introducerea completă și definitivă a limbii române în cult. Biblia lui Șerban Cantacuzino, Molitfelnicul și Liturghierul românesc tipărite [fiecare în două ediții] de către Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul și Catavasierul (1742), Penticostarul (1743) și Octoihul (1746) apărute cu girul mitropolitului Neofit al Țării Românești încununează întreaga activitate tipografică din epoca desăvârșirii naționalizării cultului, care corespunde ultimelor decade ale veacului al XVII-lea și primelor decenii ale secolului următor” (p. 5).
[1] O perspectivă filologică asupra rolului providențial al Bisericii și al textelor cu conținut bisericesc în procesul de formare a vechii române literare propune Domnul profesor universitar dr. Eugen Munteanu (pp. 7-78). Analiza Domniei Sale vizează începuturile unui proces istoric pentru care sfârșitul secolului al XVII-lea și, în special, secolul al XVIII-lea au fost decisive în privința contribuției cărților de cult la fixarea unui ansamblu de criterii, forme și paradigme cu caracter exemplar, unitar și unic pentru toți românii, care a constituit, la începutul secolului al XIX-lea, reperul și fundamentul creării limbii române literare moderne. La baza acestei evoluții stă una dintre „particularitățile limbii române, [care] în comparație cu alte limbi (romanice) europene, constă în faptul că, în ordine cronologică, prima varietate funcțională (stil) a limbii literare a fost cea bisericească” (p. 7). Autorul subliniază că această particularitate se relevă mai ales în ceea ce privește nivelurile fonetic și morfologic ale limbii. Astfel că, una dintre concluziile esențiale ale studiului este că: „Doar cultura ecleziastică, unitară pentru majoritatea românilor din Moldova, Țara Românească și Transilvania, datorită dinamismului specific al circulației textelor tipărite, a oferit premisele și condițiile propice realizării unei unificări a scrisului literar românesc în epoca veche, iar acest fapt s-a petrecut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când vechea normă literară muntenească începe să fie întrebuințată în tipăriturile bisericești din Moldova și Transilvania, impunându-se astfel ca normă literară unică” (p. 72).
[2] Miza dezvoltării tiparului în limba română în mediul bisericesc din Țara Românească pentru păstrarea unității de „Lege” și neam este semnalată de către Domnul cercetător dr. Doru Bădără (pp. 81-116). Domnia Sa vorbește, mai întâi, despre impasul la care se ajunsese prin faptul că limba slavonă folosită în cultul Bisericii de la noi era inaccesibilă celei mai mari părți a clerului și majorității mirenilor. Confruntați cu această problemă, liderii Bisericii au în vedere alcătuirea unui program de introducere a limbii române în cult, în pofida rezistenței din partea reprezentaților Bisericilor Răsăritene din spațiul grec și slav. Domnitorul muntean Șerban Cantacuzino a intuit că de atingerea scopului acestui plan depind apărarea unității spirituale naționale și protejarea națiunii și a unității limbii. De aceea, pe baza relațiilor cordiale cu Bisericile Ortodoxe a obținut acordul pentru utilizarea limbii române în cult și a sprijinit tipărirea de cărți de cult în limba română la tipografii românești. Programul său a fost preluat și continuat în zona socio-politică de succesorul său, Sfântul martir Constantin Brâncoveanu Voievodul, și în plan bisericesc de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.
[3] Pentru Domnul profesor universitar dr. Tudor Teoteoi, Șerban Cantacuzino (1678-1688) a fost un purtător de tradiție bizantină și aspirații românești, un domn mult mai preocupat de realitățile românești și mai puțin legat de „marea idee” a grecității post-bizantine. Drept urmare, cercetarea urmărește, sub aspect politic, domnia lui Șerban Cantacuzino, care inaugurează etapa finală a domniilor pământene în Țara Românească, acordând o atenție deosebită activității culturale și ctitoricești a voievodului muntean (pp. 117-141). Or, istoricul observă că în timp ce bilanțul politic al domniei lui Șerban Cantacuzino a fost echivoc, activitatea culturală și ctitoricească a fost cu totul remarcabilă. Astfel că, dintre toate faptele sale de cultură, „două […] se situează deasupra tuturor celorlalte”: Biblia din 1688, prima traducere integrală a Sfintei Scripturi în limba noastră, realizare a ultimului său an de domnie, și mănăstirea Cotroceni, „o sfântă și cinstită mănăstire, vrednică de mărinimia lui”, înălțată în primii ani de domnie (p. 139).
[4] Preocupat de reliefarea contribuției lui Șerban Cantacuzino la introducerea limbii române în cult, pentru care traducerea integrală a Sfintei Scripturi în limba română a reprezentat un moment crucial, și a implicării în sprijinirea învățământului, Preacucernicul preot conferențiar universitar dr. Mihail Săsăujan aduce în atenție un aspect mai puțin cunoscut din activitatea domnului muntean (pp. 143-168): sprijinul esențial pe care, prin întreaga sa activitate politică, bisericească și culturală, Șerban Cantacuzino, alături de mitropolitul Teodosie al Țării Românești și patriarhul Dositei al Ierusalimului, l-a acordat Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania. Mai concret, domnitorul muntean a acordat o atenție deosebită situației ierarhilor transilvăneni care erau supuși unei presiuni foarte mari din partea prozelitismului maghiar calvin, contribuind la menținerea și ocrotirea Ortodoxiei românești transilvănene.
Despre Molitfelnicul și Liturghierul tipărite de Sfântul Antim Ivireanul, martir și ierarh, scriu în acest volum Domnul profesor universitar dr. Gabriel Ștrempel, membru de onoare al Academiei Române (pp. 171-184), și Domnul profesor universitar dr. Gheorghe Chivu, membru corespondent al Academiei Române (pp. 185-192). Cele două cărți de cult au fost tipărite în limba română în două ediții, la Râmnic, în anul 1706, și la Târgoviște, în anul 1713.
[5] Cercetarea Domnului profesor universitar dr. Gabriel Ștrempel pornește de la linia directoare a activității ierarhului din Țara Românească, Sfântul Martir Antim Ivireanul dedicându-se procesului de românizare completă a cultului, în pofida împotrivirii ierarhilor greci, care, atașați tradiției celor trei limbi sacre, nu priveau cu ochi buni abaterile sale de la uzanțele liturgice medievale. Este evident, de aceea, de ce între toate edițiile – slave, românești și grecești – cunoscute în cultura românească de Trebnic, fundamental în scrisul bisericesc și pentru limba românească este Molitvenicul românesc tipărit de Antim Ivireanul în 1706, la Râmnic și reeditat la Târgoviște (1713). Mai mult, Domnia Sa arată că, prin publicarea celor două ediții în limba rămână a Molitvenicului, generalizarea limbii române în cult este fapt împlinit.
[6] Liturghierul, tipărit în 1706 la Râmnic, ca parte a Molitfelnicului, și separat șapte ani mai târziu la Târgoviște, împlinește același deziderat al mitropolitului martir. Studiul dedicat de Domnul profesor universitar dr. Gheorghe Chivu acestei lucrări converge concluziilor cercetării anterioare, demonstrând că apariția sa semnifică fixarea limbii române ca limbă liturgică în Țara Românească, Liturghierul românesc al lui Antim Ivireanul fiind prima tipăritură bisericească prin care modelul muntenesc se impune în scrisul liturgic românesc din Moldova și Transilvania.
[7] Acesta este motivul pentru care cercetarea Doamnei profesor universitar dr. Zamfira Mihail (pp. 195-221) prezintă noi dovezi despre circulația cărților de cult tipărite de Sfântul Antim Ivireanul în toate provinciile românești. Este maniera în care tipăriturile românești antimiene au contribuit în mod deplin la unificarea limbii române literare standard la românii de pretutindeni.
[8] O nouă lectură a surselor privind viața și activitatea Mitropolitului Neofit Cretanul al Țării Românești a întreprins domnul cercetător dr. Mihai Țipău (pp. 223-270). Analiza Domniei Sale și-a propus să înlăture impreciziile și neclaritățile care au persistat în cercetarea istorică, viciată multă vreme de perspectiva exagerat de critică asupra epocii fanariote care a dominat istoriografia noastră. Este evidențiat rolul mitropolitului Neofit Cretanul în viața bisericească, socială și culturală. O atenție particulară este acordată activității tipografice impulsionate de mitropolit, tipăriturile apărute cu girul său reușind să desăvârșească tranziția către impunerea limbii române în cult. În anexă, au fost traduse patru dintre prefețele pe care le semnează la tipărituri apărute în timpul arhipăstoririi sale.
[9] Despre ipostaza de principal fondator al Bibliotecii Mitropoliei Țării Românești a mitropolitului Neofit Cretanul a tratat Preacucernicul preot asistent universitar dr. Petre Sperlea (pp. 273-287). Preacucernicia Sa a relevat interesul mitropolitului pentru cultura scrisă, manifestat prin încurajarea tipăriturilor și prin întemeierea bibliotecii Mitropoliei, pe care a înzestrat-o cu o clădire integrată ansamblului mitropolitan. Mitropolitul a donat acestei biblioteci un impresionant fond de carte, întocmind, cu acest prilej, un catalog parțial al cărților donate, datat 2 februarie 1747, listă ce conține 193 de titluri, tipărituri și manuscrise, în limbile greacă, latină, română și slavonă, semn al anvergurii sale intelectuale. Mitropolitul dobândise o parte dintre lucrările din biblioteca personală prin cedarea lor de către domnitorul Constantin Mavrocordat în contul unui împrumut neachitat, Neofit Cretanul având astfel meritul salvării unei părți a bibliotecii Mavrocordaților, bibliotecă înstrăinată și destrămată după îndepărtarea, în 1749, a lui Constantin Mavrocordat din scaunul domnesc.
Închei această succintă prezentare a volumului Șerban Cantacuzino, Antim Ivireanul și Neofit Cretanul – Promotori ai limbii române în cult reiterând gândul adresat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel autorilor și cititorilor cărții în „Cuvântul înainte”, conform căruia orice cercetare care readuce în atenție însemnătatea misiunii creștin-ortodoxe pentru crearea și dezvoltarea limbii și culturii române este o invitație la păstrarea în și prin Biserică a frumuseții și bogăției limbii poporului nostru. De asemenea, țin să le mulțumesc autorilor pentru contribuțiile remarcabile și pentru interesul arătat în vederea realizării acestui proiect editorial interdisciplinar, menit să verifice că întâlnirea dintre cult și cultură este nu un episod efemer din istoria poporului nostru, ci o componentă specifică mentalului autohton.
Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei
