Preşedintele Republicii Elene a vizitat Orfelinatul ortodox distrus în incendii

Preşedintele Republicii Elene, Prokopis Pavlopoulos, a vizitat miercuri Orfelinatul ortodox din Neo Voutsa, care a ars în incendiile din apropierea Atenei, precum şi Mănăstirea „Sfânta Treime” situată între orașele grecești Rafina și Nea Makri (Mati) care oferea suport financiar aşezământului de copii.

După ce a vizitat zonele afectate, împreună cu Mitropolitul de Kifisia, Amarusios şi Oropos, Preşedintele s-a declarat îngrijorat de amploarea dezastrului produs de flăcările incendiilor asupra clădirilor şi a mediului înconjurător, notează romfea.gr.

Mitropolitul i-a adus preşedintelui la cunoştinţă primele măsuri care vor fi luate în vederea reconstruirii.

În acest sens, şeful statului grec a oferit asigurări că va depune toate eforturile pentru refacerea clădirilor şi a zonei afectate.

Foto Credit: romfea.gr

Citeşte şi: Orfelinatul Ortodox distrus în incendiile din Grecia va fi sprijinit de Patriarhia Ecumenică

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente