Patriarhul Ecumenic își cinstește ocrotitorul spiritual

Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, își cinstește luni, 11 iunie 2018, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Apostol Bartolomeu.

Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, în insula Imvros (Gökçeada, pe teritoriul actual al Turciei).

A studiat la Seminarul de la Halki (Istanbul) la Universitatea Gregoriană din Roma, la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia) şi la Universitatea din Munchen (Germania).

În anul 1961 a fost hirotonit diacon de Mitropolitul Meliton de Calcedon. În anul 1969 a fost hirotonit preot de Patriarhul Ecumenic Atenagora, devenind după trecerea la cele veşnice a acestuia principalul colaborator al succesorului său, Patriarhul Dimitrie I.

În anul 1973 a fost hirotonit arhiereu, cu titlul de Mitropolit al Filadelfiei, iar în 1990, după mutarea la Domnul a mitropolitului Meliton, a devenit Mitropolit de Calcedon şi decan al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.

În anul 1991, după trecerea la cele veşnice a Patriarhului Ecumenic Dimitrie I, a fost ales, în unanimitate, în demnitatea de Patriarh Ecumenic, la vârsta de 51 de ani. Întronizarea sa a avut loc în data de 2 noiembrie a aceluiaşi an.

Patriarhul Ecumenic prezent la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel nou, Ocrotitorul Bucureştilor, în anul 2010

Sanctitatea Sa a vizitat România în anul 2010. Vizita Patriarhului Bartolomeu a început în data de 26 octombrie și s-a încheiat vineri, 29 octombrie.

În acest timp, Patriarhul Ecumenic a oficiat, împreună cu Patriarhul României, Sfânta Liturghie cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale, 27 octombrie, și, de asemenea, a participat la Ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 28 octombrie.

Sanctitatea Sa Bartolomeu a prezidat lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

În perioada 16-27 iunie 2016 Patriarhul Ecumenic a prezidat lucrările Sfântului și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe.

În Duminica Cincizecimii, în data de 19 iunie 2016, Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe prezenți în Creta pentru lucrările Sfântului și Marelui Sinod au oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană Sfântul Mina din Heraklion.

În cuvântul de învățătură, Sanctitatea Sa a evidențiat că Unitatea Bisericii și a credincioșilor reprezintă misiunea ierarhilor prezenți la sinod.

Unitatea Bisericii Ortodoxe și a credincioșilor ei reprezintă misiunea noastră. Ea este urmată de mărturia Bisericii noastre, pentru ca lumea să vadă reînnoite „lucrările ei bune” – lucrările noastre bune – strălucind puternic și să-L slăvească pe „Tatăl nostru Care este în ceruri”, a spus Patriarhul Ecumenic în cuvântul său.

Sanctitatea Sa Bartolomeu I este cel de-al 270-lea Patriarh Ecumenic al Patriarhiei de Constantinopol.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente