Pachete cu alimente dăruite în cadrul proiectul „Euharistie și Filantropie”, la Arad

La Arad, în cadrul Proiectului Euharistie și Filantropie, în data de 1 martie 2016, au fost dăruite 200 de pachete cu alimente unor persoane provenind din medii sociale defavorizate. Acţiunea a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, informează Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect.

Aceste activități fac parte din proiectul pastoral-misionar „Euharistie și Filantropie”, care își propune să vină în întâmpinarea persoanelor defavorizate. Printre beneficiari s-au numărat: tineri fără un loc de muncă, pensionari cu pensii foarte mici și persoane cu pensii de boală.

„Aceste acțiuni sunt de un real folos persoanelor vulnerabile, deoarece le sprijină efectiv în asigurarea hranei zilnice”, a precizat Arhim. Teofan Mada.

Activităţile social-filantropice din cadrul Proiectului Euharistie şi Filantropie sunt rezultatul implicării comune a diverselor asociații din municipiul Arad care manifestă solidaritate cu activitățile pastoral-sociale ale Bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…