Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi a efectuat o vizită pastorală în Parohia Sfântul Apostol Andrei

Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi a efectuat, în weekend-ul 2-3 decembrie 2017, o vizită pastorală la parohia Sfântul Apostol Andrei din Reading, Pennsylvania.

Evenimentul, prilejuit de cinstirea sfântului ocrotitor al lăcașului de cult, a debutat sâmbătă seara cu slujba Vecerniei și a continuat duminică cu Sfânta Liturghie. Alături de IPS Nicolae au slujit preotul paroh Ovidiu Sabău și Pr. Timotei Avram, preot asistent la parohia Sf. Treime din Philadelphia, PA.

În cuvântul rostit, IPS Nicolae a tâlcuit mai întâi Evanghelia zilei, vindecarea orbului din Ierihon, informează Biroul de presă al Mitropoliei celor două Americii.

Credința puternică și îndrăzneala l-au adus pe orb în fața Mântuitorului care l-a vindecat și l-a chemat apoi să îi fie martor și mărturisitor. Martori au fost toți Sf. Apostoli, în frunte cu cel dintâi chemat, Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României și al acestei parohii, a spus Înaltpreasfinția Sa.

În continuare, ierarhul a amintit de misiunea Sfântului Apostol Andrei în părțile Sciției Mari și Sciției Mici, adică pe teritoriul Dobrogei de astăzi. După acest moment, IPS Nicolae a vorbit despre misiunea creștină, identică cu a Sf. Apostoli, de a-l vesti pe Hristos în familie, comunitate și lume.

Să cunoaștem cine suntem, creștini ortodocși români, să ne cunoaștem credința ortodoxă, spiritualitatea și tradițiile poporului român. Apoi să le dăruim copiilor noștri pentru care avem responsabilitate înaintea lui Dumnezeu, a precizat IPS Nicolae.

În finalul predicii, Părintele Mitropolit a explicat ce înseamnă pentru fiecare creștin să înțeleagă misiunea creștină într-o lume tulbure, înstrăinată de Dumnezeu.

Educația copiilor noștri poate fi motivul misionar de coagulare a activităților din fiecare parohie, a concluzionat Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi.

După oficierea Sfintei Liturghii, credincioși din localitate, dar și de la alte parohii de pe coasta de Est a SUA, s-au bucurat de programul de colinde oferit de copiii parohiei. La final, IPS Nicolae a mulțumit tuturor ostenitorilor și le-a urat post cu folos duhovnicesc și sărbătorile Crăciunului cu pace și bucurii.

Foto credit: Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente