Conferinţă la Cluj-Napoca

La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca va avea loc luni, 04 iulie 2016, conferinţa cu tema „Revelație. Inspirație. Canon. Unitatea Scripturii și reflectarea ei în dinamica pastorală”, informează Radio Renaşterea. În cadrul întrunirii vor susţine comunicări mai mulţi profesori universitari din țară specializați în studiul Vechiului Testament.

Evenimentul organizat sub egida revistei de studii vechi-testamentare „Roots” va începe la ora 09:00. În deschiderea evenimentului va lua cuvântul președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, în același timp coordonator al catedrei de Vechiul-Testament a Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu.

Printre invitații care vor conferenția se numără: diac. lect. univ. dr. Cătălin Vatamanu, pr. conf. univ. dr. Constantin Oancea, pr. conf. univ. dr. Teodor Baba, lect. univ. dr. Alexandru Mihăilă și pr. conf. univ. dr. Viorel Popa.

Susținerea comunicărilor va fi urmată de o discuție amplă pe tema unor viitoare proiecte realizate în parteneriat cu facultățile de teologie ortodoxă din țară.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente