Eparhii

Faza pe sector a Olimpiadei de Religie

Sâmbăta aceasta s-a ținut în București faza pe sector a Olimpiadei de Religie. Concursul s-a desfășurat în șase școli-centre de examen din fiecare sector al Capitalei. La această fază au participat elevi care au luat…

Lucrările Adunării Eparhiale în Arhiepiscopia Timișoarei

La sediul Mitropoliei Banatului din Timișoara s-au desfășurat, sâmbătă, 25 ianuarie 2014, lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Timișoarei. Din încredințarea Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, acestea au avut loc sub președinția Preasfințitului Părinte Paisie Lugojeanul,…

Festivitate de premiere la Caransebeș

Tinerii care au participat la concursul „Să ne cunoaștem credința”, organizat de Sectorul Social, Misionar și Activități cu tineretul al Episcopiei Caransebeșului, în cadrul proiectului „Tineri în Biserică” au fost premiați sâmbăta aceasta. Festivitatea a…

Săptămâna de Rugăciune la Patriarhie

„Rugăciunea este cel mai bun antidot al stării de dezbinare și numai sfințenia poate fi antidotul secularizarii”. Afirmația a fost făcută de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, sâmbătă, 25 ianuarie 2014, în Catedrala Patriarhală, după…

Parastas pentru mitropolitul Bartolomeu Anania

Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost pomenit sâmbătă, 25 ianuarie 2014, la Mănăstirea suceveană Dragomirna, după cum informează TRINITAS TV. Au fost prezenți la parastas participanții la Simpozionul „Valori naționale cuprinse în creația mitropolitului Bartolomeu Anania”,…

Lucrările Adunării Eparhiale la Tulcea

La Tulcea au avut loc, sâmbătă, 25 ianuarie 2014, lucrările Adunării Eparhiale. Acestea au fost precedate de săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi,…

Unirea de la 1859 sărbătorită la Oradea

În Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, aniversarea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 a fost sărbătorită prin diverse manifestări festive, militare și culturale. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul…