Arhiepiscopia Bucureştilor alături de victimele de la Clubul Colectiv

arhiepiscopia-bucurestilor-alaturi-de-victimele-de

Încă din primele zile ce au urmat tragediei de la Clubul Colectiv, Arhiepiscopia Bucureștilor a fost alături de persoanele rănite în incendiu și de familiile îndoliate. În urma unor anchete sociale efectuate de protopopiatele din Capitală, atât tinerii internați cu arsuri în spitale, cât și familiile celor are au decedat, au primit sprijin financiar în valoare de peste 200.000 lei.

„Arhiepiscopia Bucureştilor s-a implicat de la început în sprijinirea victimelor tragicului accident de la Colectiv, dar şi a familiilor acestora. În acest sens, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Arhiepiscopia Bucureştilor a alocat un fond de 200.000 lei din fonduri proprii pentru acordarea de ajutoare de urgenţă pentru victime şi pentru familiile acestora. Până în prezent, au beneficiat de acest sprijin 65 de persoane”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Cons. Ionuț Iordăchescu de la Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Pe lângă sprijinul material, preoții din Capitală au consiliat și mângâiat duhovnicește familiile îndurerate și victimele din spitale.

„Pierderea unui copil este o suferinţă foarte mare. În acest sens contează foarte mult ca aceste familii îndoliate să beneficieze de un suport moral din partea Bisericii atât prin intermediul preoţilor de la parohie de pe raza domiciliului, dar şi prin intermediul preoţilor de spitale care au fost permanent prezenţi în spitale”, a mai subliniat Pr. Cons. Ionuț Iordăchescu.

Preoții de caritate, precum și slujitorii de la numeroase parohii din Capitală, au fost alături de personalul medical din spitalele unde au fost aduse persoanele rănite în incendiul de la Colectiv.

„În afara sprijinului financiar, cu sprijinul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, coordonaţi de Pr. Arhim. Ciprian Grădinaru, s-a oferit şi hrană membrilor familiilor victimelor care stăteau pe culoarele spitalelor acolo unde erau pacienţi internaţi, cât şi personalului medical care a făcut de gardă, pentru că unii medici au făcut două-trei gărzi la rând. De asemenea, s-a continuat campania de donare de sânge. În această perioadă s-a donat o cantitate importantă de sânge”, a mai explicat Pr. Cons. Ionuț Iordăchescu.

Împreună cu celelalte eparhii din Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureștilor va sprijini în continuare victimele și familiile acestora.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente