Ziua internaţională a romilor a fost sărbătorită în avans la Poiana Negustorului

În Parohia băcăuană „Sfânta Treime” din Poiana Negustorului, ai cărei membri sunt exclusiv persoane de etnie romă, Ziua internaţională a romilor a fost sărbătorită în avans, începând cu data de 3 aprilie.

Programul sărbătorii a cuprins prezentarea unui scurt istoric al acestei zile, celebrată în 8 aprilie – de către Doru Tănase, președintele „Asociației Europene a romilor pentru progres și promovare interculturală”, Tănase Răzvan Alexandru, mediator școlar și voluntari din partea asociației – copiilor romi înscrişi la Centrul socio-catehetic nou înfiinţat.

Tinerii au beneficiat de un scurt program artistic realizat de voluntarii asociației şi au fost încurajați de Ioan Dediu, directorul școlii din sat, și Doru Tănase să depună eforturi în obţinerea de rezultate şcolare.

Mai multe cadre didactice au susţinut prezentări, iar părintele Lucian Dima (Filia Poiana Negustorului) le-a vorbit despre importanţa Tainei Sfintei Spovedanii și a Tainei Sfintei Euharistii.

Ei au primit materiale didactice prin sprijinul Asociației Ovidenia, partener al centrului catehetic, care le-a oferit copiilor în contextul acestei aniversări şi hrană caldă.

În încheierea manifestărilor, organizatorii le-au transmis copiilor, ca îndemn părintesc, cuvintele Mântuitorului: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16:33).

Citeşte şi:

Foto credit: Protoieria Bacău


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente