Zilele culturale Nicolae Steinhardt

La sfârșitul lunii iulie se împlinesc 101 ani de la nașterea monahului Nicolae Delarohia, eseist, critic literar și gânditor creștin. Manifestările comemorative grupate sub genericul „Zilele culturale N. Steinhardt”, se desfășoară în această perioadă la Mănăstirile Rohia și Rohița. În program se înscriu tradiționala tabără de pictură „Monahul Nicolae Delarohia” care reunește pictori din toată Transilvania, dar și o slujbă de pomenire. „Zilele culturale Nicolae Steinhardt” se află la cea de-a XV-a ediție.

„Duminică, 28 iulie 2013, la Mănăstirea Rohia după Sfânta Liturghie se va săvârși Parastasul de pomenire pentru Părintele Nicolae Steinhardt. De la orele 14:00 se va întru colectivul redacțional al integralei Nicolae Steinhardt cu directorul editorial al Editurii Polirom pentru a lucra la volumele ce vor apărea de acum înainte în cadrul integralei. De la orele 19:00, la Mănăstirea Rohița va avea loc masa rotundă cu tema: <i>Nicolae Steinhardt – un destin paradoxal. De la sinagogă la mănăstire</i>”, a declarat pentru TRINITAS TV Arhim. Macarie Motogna, secretarul Fundației „Nicolae Steinhardt”.

Nicolae Steinhardt s-a născut în data de 29 iulie 1912, în comuna Pantelimon de lângă București, într-o familie de origine evreiască. A studiat Dreptul și Literele la Universitatea din București și a fost botezat la 15 martie 1960, în închisoarea de la Jilava. A fost tuns în monahism pe 16 august 1980, la mănăstirea Rohia, așezământ în care și-a petrecut și ultimii ani din viață. A trecut la cele veșnice pe 30 martie 1989.

Comentarii Facebook


Știri recente