Voluntarii Catedralei Naționale au sprijinit Crosul pentru viață. Jumătate din participanți au fost copii

A șaptea ediție a Crosului pentru viață s-a desfășurat sâmbătă în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” din București, cu 300 de alergători, dintre care jumătate au fost copii. Voluntarii Catedralei Naționale au contribuit la buna desfășurare a evenimentului, care a fost organizat în cadrul Lunii pentru viață 2022 de Asociaţia „Studenţi pentru viaţă” în colaborare cu Pegas Triatlon Club.

Copiii au participat la Crosul copiilor, în tip ce adulții s-au înscris pentru două trasee, cu grade diferite de dificultate: cel de 11 kilometri sau cel de 3 kilometri.

„Este o mare bucurie pentru noi să vedem că, deși a trecut o perioadă grea, oamenii au continuat să se antreneze și au venit cu entuziasm la Crosul pentru viață într-un număr mare”, a declarat pentru Trinitas TV Tudor Buțu, organizatorul evenimentului.

Tudor Buțu de la Pegas Triatlon Club, co-organizator. Foto: Cătălin Apostol

„M-am bucurat să văd părinți care și-au adus aici copiii sau care îi încurajează, în general, să iasă în natură, să facă mișcare și să se bucure de întâlnirea cu cei de vârsta lor.”

„Ne bucurăm că am putut organiza evenimentul în format fizic, după doi de pauză. Participanții s-au bucurat de mișcare și de interacțiunea cu ceilalți, contribuind totodată la această cauză caritabilă”, a declarat și Valentina Doliș, președintele Asociației Studenți pentru viață București.

Valentina Doliș, președinte Studenți pentru viață București, și Adelina Militaru, voluntar România pentru viață. Foto: Facebook / Valentina Doliș

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale le-au oferit alergătorilor apă, băuturi calde, fructe și produse bio de post.

„Considerăm că fiecare suflet trebuie să se nască și să se bucure de ceea ce i-a lăsat Dumnezeu, de tot ceea ce este frumos pe pământ. Din acest motiv, susținem orice inițiativă care vine în sprijinul vieții”, a declarat Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale, citat de Ziarul Lumina.

„În urma vizitelor în locurile în care desfășurăm campanii de ajutorare am constatat că o mare parte dintre femeile întâlnite întâmpină probleme și ajung la avort din cauza faptului că există anumite lipsuri și că nu sunt sprijinite”, a adăugat el.

„Aceste lipsuri pot fi combătute prin activitatea unor centre ca cele pentru care participanții au alergat astăzi, care susțin femeile aflate în criză de sarcină și familiile aflate în dificultate. De aceea, de fiecare dată când se desfășoară o astfel de activitate suntem prezenți”, a concluzionat coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale.

Fondurile strânse din taxa de participare la cros vor fi donate, în cadrul campaniei „Sprijin pentru femeile și familiile aflate ȋn situație de criză”, pentru două centre de sprijin pentru femei însărcinate și familii: Centrul „Sf. Împărăteasă Elena” și Centrul „Sf. Alexandra Împărăteasa”.

Unii participanți au ales făcut și donații suplimentare în produse alimentare și de igienă pentru copii și mame.

La finalul competiției, Cătălin Stepa a susținut un concert de muzică folk, care a fost urmat de festivitatea de premiere. Toți participanții au primit medalii personalizate, realizate de un meșter popular din ceramică de Horezu.

Rezultatele vor fi publicate în curând pe site-ul Crosului pentru viață.


Crosul pentru viață a făcut parte din Luna pentru viață 2022 la București, eveniment de conștientizare și sprijin pentru femeile în criză de sarcină și copiii nenăscuți, care va continua marți cu un atelier de pancarte pro-viață și va culmina sâmbătă, 26 martie, de la ora 12:00, cu Marșul pentru viață 2022 – „Egalitate, echitate și sprijin din prima secundă și întreaga viață”.

Evenimentul se va desfășura în Capitală pe traseul Piața Unirii – Str. Bibescu Vodă – Bd. Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului și se va încheia cu concertul caritabil Live for Life, unde se vor strânge fonduri pentru mamele și copii refugiați din Ucraina.

În aceeași zi vor avea loc marșuri pentru viață în numeroase alte orașe din România și Republica Moldova: aproximativ 100 confirmate deja, cu posibilitatea ca, până la finele săptămânii, numărul localităților organizatoare să fie de ordinul sutelor.

Foto credit: Cătălin Apostol

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente