Voluntarii Catedralei Naționale au oferit daruri pentru 80 de copii din Moara Vlăsiei

Optzeci de copii din localitatea ilfoveană Moara Vlăsiei au primit daruri, duminică, 19 decembrie. Acțiunea a fost organizată în cadrul  Campaniei „Implică-te, împreună reușim mai mult!”, desfăşurată de voluntarii Catedralei Naționale.

Referitor la modul de desfășurare a evenimentului, Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de  la Paraclisul Catedralei Naționale a precizat:

„Încă o dată, am adus bucurie în această parohie pe care o vizităm destul de des, asta pentru că, de fiecare dată suntem foarte bine primiți aici. Atât de copii, cât și de persoanele pe care le sprijinim în mod constant. Activitatea de astăzi a fost cu totul deosebită pentru că acești copii nu se așteptau să fim prezenți aici, nici părinții acestora nu se așteptau, nici chiar preoții de la această parohie”.

„Ne-am anunțat venirea cu 3 ore înainte de a ajunge în această localitate. Am venit cu daruri pentru cei 80 de copii care au participat la această activitate. Bineînțeles, l-am adus cu noi pe Moș Crăciun. Acesta le-a adus o și mai mare bucurie, deoarece cum a coborât din mașină l-au îmbrățișat, au făcut poze cu acesta. A fost o bucurie deosebită și vedeți cât de mult se mobilizează comunitățile atunci când se organizează astfel de evenimente”.

Foo credit: Voluntarii Catedralei Naţionale

Preotul Cornel Enache de la Parohia Moara Săracă a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea activității.

„Nu ne așteptam să-l vedem chiar atât de aproape pe Moș Crăciun. A fost o surpriză frumoasă, nespus de mare pentru copii, care, cum au aflat că vine moșul au început să se anunțe prin toate mijloacele posibile Vine Moș Crăciun, vine moșul!”.

„A fost o zi formidabilă și un eveniment extraordinar pe care l-au organizat voluntarii Catedralei Naționale că l-au adus pe Moșul în mijlocul nostru”.

De la începutul acestei luni au fost oferite daruri pentru aproximativ 1.320 de copii din județele: Prahova, Galați, Vaslui, Olt, Teleorman și Ilfov.

Din martie anul trecut și până în prezent, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat 361 acțiuni în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”.

Foto credit: Voluntarii Catedralei Naţionale

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente