Volumul Părintelui Zaharia Zaharou „Monahismul, darul atotcuprinzător al Duhului Sfânt” a apărut în limba română

Volumul „Monahismul, darul atotcuprinzător al Duhului Sfânt” semnat de Arhimandritul Zaharia Zaharou a fost publicat în limba română la Editura Basilica.

Cartea tratează monahismul din perspectiva Sfântului Sofronie, Starețul Mănăstirii Essex.

„Capitolele cuprinse în această carte a Preacuviosului nostru Părinte întru Domnul, Arhimandritul Zaharia, își au obârșia în întâlnirile duhovnicești ale obștii noastre și sunt rodul ascultării și împlinirii unei porunci pe care a primit-o de la întemeietorul mănăstirii noastre, Sfântul Sofronie Athonitul”, se arată în prefața volumului.

„Uneori mi se părea că Starețului îi fusese dată puterea de a-și împărtăși starea prin rugăciune celor cu care vorbea. (…) Convorbirea cu starețul purta o trăsătură aparte, fără seamăn: o desăvârșită simplitate și lipsă de constrângere, o deplină libertate față de orice stinghereală sau frică de a greși ceva (…), și în același timp o lăuntrică coardă a sufletului se încorda din răsputeri cu rugăciune, spre a învrednici să respire acel duh de care era plin”, mărturisește Arhimandritul Petru Egumenul Mănăstirii Stavropegice „Sfântul Ioan Botezătorul”.

Traducerea cărții din limba greacă în română a fost realizată de Monahiile Tecla și Porfiria de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, Essex.

Lucrarea poate fi achiziționată prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești: cartibisericesti.ro, prin comandă la [email protected], [email protected] sau la numărul de telefon 021.335.21.28.

Sursă foto: Librăria cărților Bisericești

Comentarii Facebook


Știri recente