Vicepreşedintele Comisiei Europene: Avem nevoie de mai multe valori creştine în Europa

Jyrki Katainen a declarat săptămâna trecută că valorile creştine ar trebui să fie mai mult și mai bine reprezentate în spațiul public.

„Europenii ar trebui să reziste în faţa numeroaselor provocări, atât din exterior, cât și din interior, față de acest set de principii fundamentale ale societăților europene (valorile creştine)”, a afirmat vicepreşedintele Comisiei Europene.

Prezent la un eveniment dedicat preluării mandatului preşedenţiei Consiliului Uniunii Europene de Finlanda, oficialul european a deplâns faptul că multe dintre statele membre ale UE par să fi uitat unele dintre valorile fundamentale care stau la baza construcției europene, cum ar fi democrația, egalitatea, respectul pentru drepturile fundamentale ale omului etc.

Comisia Europeană este organul executiv al UE, independent din punct de vedere politic. Este responsabilă cu elaborarea de propuneri de noi acte legislative și cu punerea în aplicare a deciziilor Parlamentului European și ale Consiliului UE.

De asemenea, la întrunirea desfăşurată la Bruxelles în data de 21 iunie a participat părintele Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene.

Părintele Sorin a subliniat că Preşedinţia României la Consiliul Europei, care se va încheia în data de 30 iunie, poată fi considerată un succes în condiţiile în care au fost finalizate mai mult de 90 dosare legislative.

El a reamintit că valorile au fost un obiectiv important pe agenda Preşedinţiei României, iar valorile creştine au fost dintotdeauna în centrul proiectului european, încă de la începuturi.

Îndemnat de moderator să numească o valoare pe care o consideră de o mare importanţă pentru Europa de astăzi, părintele Sorin a evidenţiat fidelitatea.

„Dacă este să avem un viitor, Uniunea Europeană trebuie să rămână fidelă: fidelă propriilor cetăţeni, a căror valoare unică și demnitate trebuie să fie puse la baza oricărei legislații, fidelă propriului său trecut, fondatorilor și principiilor fundamentale, fidelă sieşi”, a spus părintele Sorin Şelaru.

Comisia Europeană a fost înfiinţată în 1958.

Comentarii Facebook


Știri recente