Într-unul din cartierele aflate într-o zonă liniștită a orașului Cluj-Napoca s-a deschis spre cer și către lume o nouă mănăstire ortodoxă, aceasta fiind și singura mănăstire de acest gen din metropola multi-etnică, multi-confesională și cultural, informează „Ziarul Lumina”. Lăcașul de cult este continuator al misiunii primei mănăstiri care a funcționat în Cluj-Napoca, în perioada interbelică.
Un așezământ monahal ortodox în Cluj-Napoca este încă ceva inedit pentru clujenii care nu sunt familiarizați cu mănăstirile de oraș, așa cum acestea se regăsesc în marile orașe din vechiul Regat. În Transilvania, aflată sub ocupație habsburgică, bisericile ortodoxe au fost martirizate, îndeosebi numeroasele mănăstiri distruse de armatele lui Bucow. Existența unei mănăstiri ortodoxe într-un oraș mare, precum Clujul, ar fi fost greu de imaginat acum secol. După Marea Unire, acest lucru a devenit posibil, astfel că, în anul 1934, s-a înființat la Cluj, prima și unica mănăstire ortodoxă a acestei metropole, cu hramul „Sfânta Elisabeta”.
Așa cum a relatat duhovnicul mănăstirii, ierom. Natanael Zamfirache, delegatele Societății Ortodoxe a Femeilor Române au propus episcopului Nicolae Ivan, înființarea, sub patronajul bisericii, a unui institut special în cadrul căruia să fie pregătite surori de caritate.
„Vlădica Nicolae a primit propunerea, considerând de cuviință să ctitorească o mănăstire sub auspiciile căreia să funcționeze acest institut. Pentru alegerea hramului mănăstirii, profesorul Alexandru Buzduc de la Institutul Teologic Ortodox din Cluj propunea următoarele sfinte, care s-au îngrijit cu precădere de bolnavi: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora, sărbătorite pe 10 septembrie, apoi Sfânta Muceniță Anastasia, vindecătoare de otravă, pomenită pe 22 decembrie, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, făcătoare de minuni, sărbătorită pe 24 aprilie, care a avut darul de a vindeca atât bolile trupești cât și cele sufletești. Se vede că episcopul Nicolae a ales ca ocrotitoare pe Sfânta Elisabeta”, a spus duhovnicul Natanael Zamfirache.
Școala surorilor de caritate
„Mănăstirea a funcționat în clădirea vechii Teologii, din strada Avram Iancu, numărul 6, iar acolo s-au pus bazele unui institut al surorilor de caritate, care să formeze personal pentru așezămintele filantropice ale Bisericii și Statului.
Conducerea mănăstirii a fost încredințată unor maici care s-au retras după un timp scurt, iar la cererea episcopului Clujului, Mănăstirea Pasărea a trimis patru maici, stareță fiind numită maica Magdalena Pencu”, după cum relatează duhovnicul. Apoi, în anul 1936, maica Magdalena a fost rechemată la Mănăstirea Pasărea, în locul ei fiind aleasă stareță maica Cornelia Ionescu.
„Între timp, institutul pentru surori de caritate a început să funcționeze, câțiva profesori și medici oferindu-se să predea gratuit elevelor de la acest institut. În această perioadă cheltuielile mănăstirii erau acoperite din fondurile episcopiei. Mai târziu, Ministerul Sănătății a oferit burse de întreținere pentru unele din elevele institutului”.
Mutarea la Sibiu, în vremea războiului
Momentele dificile pentru mănăstire nu au întârziat să apară, astfel că, după evenimentele din anul 1940, în urma dictatului de la Viena, Ardealul a fost cedat Ungariei hortyste, iar mănăstirea și institutul surorilor de caritate a trebuit să se mute, cu personal și inventar, în Episcopia Sibiului, rămânând, însă, dependente canonic de Episcopia Clujului.
„La Sibiu, maicile și elevele institutului și-au continuat lucrarea lor filantropică îngrijind pe răniții de la spitalul din incinta Mitropoliei Sibiului, în timpul celui de-al doilea război mondial. La Sibiu, mănăstirea a funcționat până în anul 1949. Impresionant este efortul maicii starețe de a păstra și chivernisi patrimoniul mănăstirii, suportând din salariul sfinției sale transportul averii mănăstirii în toate locurile unde a fost forțată să se adăpostească. După o îndelungată perioadă de jertfă și suferință, de-a lungul căreia maica stareță Cornelia Ionescu s-a îngrijit, pe lângă elevele institutului și de un număr de 80 de copii orfani, a fost nevoită să se mute cu tot inventarul mănăstirii la Pasărea, adăpostindu-l în mare parte chiar în chilia sa”, a spus pr. Natanael Zamfirache.
Apoi, în luna iunie 1951, stareța Cornelia Ionescu a fost rechemată la Mănăstirea „Sfânta Elisabeta” din Cluj. Pentru că, între timp, localul fostei mănăstiri fusese preluat de stat, maica stareță s-a stabilit la Biserica „Sfânta Treime” din Deal, aflată în oraș, unde a rămas până în anul 1958, cu ascultare de paraclisier.
Renașterea, după 60 de ani
Odată cu venirea la putere a comuniștilor atei, mănăstirea a încetat să mai existe.
„În anul 2012, cu voia lui Dumnezeu și la inițiativa Înaltpreasfințitului Andrei, și în orașul Cluj-Napoca s-a reînființat singura mănăstire ortodoxă a orașului, după o perioadă de 60 de ani de la desființarea acesteia. În prezent mănăstirea este situată pe terenul unde a funcționat vreme de mulți ani gospodăria Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și include, ca proprietăți, trei clădiri. Una dintre ele funcționează ca paraclis, o alta este căsuța care îl găzduiește pe părintele duhovnic al mănăstirii, iar celalaltă este corpul de chilii al maicilor, unde sunt deja amenajate opt chili”.
Așa cum a explicat părintele duhovnic, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, „odată cu redeschiderea acestei Mănăstiri „Sfânta Cuvioasă Elisabeta”, dorește să redeschidă și această școală, de surori de caritate, bine știind faptul că filantropia și ajutorarea bolnavilor a început și a fost organizată chiar în mănăstirile din trecut. În Moldova, de exemplu, sunt multe mănăstiri și în prezent care dețin locuri pentru îngrijirea bolnavilor, așa numitele bolnițe. Bazele acestor bolnițe au fost puse, la început, de Sfântul Vasile cel Mare, în primele veacuri creștine”.
Proiectul de a deschide aici o școală pentru surori de caritate este la început de desfășurare. „Una dintre maicile care fac parte din obște a terminat facultatea de Medicină și nădăjduim că și celelalte maici se vor implica pe parcurs în această activitate. Programul de aici este foarte încărcat, obștea este mică, la început, dar nădăjduim că, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reuși”.
Păintele duhovnic a spus că la Școala postliceală care se va deschide la mănăstire, se vor forma maici care, apoi, vor activa ca voluntare în secțiile unor spitale. De asemenea, vor activa și în așezămintele bisericii, în centrele de îngrijire a copiilor, a bătrânilor, a bolnavilor.
„Cu siguranță va fi nevoie de implicarea acestor maici de caritate și ne vom bucura pentru că vom putea ajuta acolo unde este nevoie”, a subliniat părintele duhovnic.
Mănăstirea de oraș
Mulți clujeni sunt plăcut surprinși atunci când află că există această mănăstire și se bucură mult de prezența ei, a obștii, fiind primiți cu drag aici.
„Unii sunt foarte încântați, chiar spun că au primit o binecuvântare de la Dumnezeu, deoarece, cu ajutorul lui Dumnezeu, săvârșim Liturghia zilnic, permanent suntem aici și putem să le oferim ajutor pe cât ne stă în putință celor care îl solicită”, a spus pr. Natanael Zamfirache.
„Tradiția monahală este inexistentă la Cluj. Unii chiar au rămas uimiți, dar în același timp se și bucură. Chiar dacă este în oraș, aici este liniște, pace, iar Dumnezeu este cu noi și ne ferește de relele întâmplări”. Fiind mai aproape de oameni, călugării pot să se implice mai mult în ajutorarea acestora.
„Sfântul Vasile cel Mare pune bazele mănăstirilor din orașe, tocmai pentru a fi de folos oamenilor. De exemplu, unii părinți erau de acord să fie retrași de lume, în rugăciune, dar se vede că prezența reală a mănăstirilor în orașe este mult folositoare”, a spus părintele Natanael, originar din Petroșani, absolvent al Facultății de Teologie la Alba Iulia și fost viețuitor la Mănăstirea Parva și la Mănăstirea Salva, din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, înainte de a fi chemat pentru a sluji la Cluj-Napoca.
„De când s-a înființat aici mănăstirea, au venit numeroși vizitatori din țară și din străinătate. Mereu așteptăm oaspeți care vin să viziteze catedrala, apoi ajung și aici pentru că doresc să viziteze o mănăstire apropiată. Părintele Zaharia Zacharou de la Mănăstirea Essex ne-a vizitat, a liturghisit la mănăstirea noastră, precum și episcopi din străinătate”.
Obștea de maici
În prezent, la mănăstire sunt șase măicuțe, iar stareță este stavrofora Maria Asaftei, ieșeancă, fostă directoare la Seminarul de la Mănăstirea Rătești, județul Buzău.
„Este dorința Înaltpreasfințitului Andrei de a continua tradiția acestei mănăstiri, pentru că și în prezent este nevoie de surori medicale care să îngrijească atât trupul, cât și sufletul. Trebuie pus accentul nu neapărat numai pe vindecarea trupească, cât și pe vindecarea sufletească, pentru că multe din bolile trupești au o cauză sufletească, iar atunci când o asistentă, o soră medicală împletește cele două aspecte, cred că vindecarea este mai eficientă”, subliniază stareța Maria Asaftei, care a adăgat că maicile vor urma școala postliceală de asistente medicale, care le va pregăti din punct de vedere științific, medical și practic, alături de pregătirea duhovnicească de la mănăstire, astfel că, la locul de muncă, la capul bolnavului, vor împleti cele două aspecte.
„Așa se întâmpla și în perioada interbelică. După ce se specializau, maicile mergeau în spital. Mai sunt și acum maici care procedează așa, au pregătire medicală, iar unele dintre ele sunt chiar medici. De asemenea, sunt maici care au doar pregătirea duhovnicească, dar care doresc să urmeze și pregătirea medicală. În perioada interbelică maicile lucrau în spital, iar în perioada când s-au mutat la Sibiu s-au îngrijit și de orfani, de răniții din timpul războiului”.
Maica stareță a arătat că și acum este necesară prezența maicilor cu pregătire medicală și duhovniceasă, acestea fiind solicitate la anumite cazuri.
„Rolul monahului nu este acesta, de îngrijire a bolnavului, ci este cel al rugăciunii. Noi trebuie să ne rugăm pentru oameni. Dar, pentru că suntem într-o mănăstire de oraș, trebuie să împletim această nevoie a oamenilor de o prezență duhovnicească, cu menirea noastră”.
Astfel, alături de corpul de chilii, se dorește ca Mănăstirea „Sfânta Elisabeta” să fie completată cu o biserică și o școală postliceală care să pregătească surori de caritate, în incinta mănăstirii.
„Dacă sora de caritate nu va ajunge în spital, ea va putea să meargă într-o mănăstire de maici, unde să aibă grijă de maicile de acolo. Sunt spitale, în mănăstiri, unde lucrează maicile din acel așezământ. Dacă în fiecare mănăstire ar fi un medic sau o soră medicală care să poată să facă o injecție, să acorde un prim ajutor, ar fi de mare folos”, a subliniat maica Maria Asaftei care a adăugat că școala postiliceală se va adresa surorilor din toată eparhia.
Maica Maria Asaftei a remarcat că înființarea mănăstirii la Cluj-Napoca a fost apreciată de credincioși: „Mănăstirea noastră este singura mănăstire ortodoxă din oraș. Nu este încă foarte cunoscută. Vecinii au început să afle de existența ei, și se bucură de faptul că este aici, că este un lăcaș de cult deschis tot timpul, că pot veni să se roage, că pot veni la slujbe. Oamenii descoperă mănăstirea și sunt încântați de existența ei. Noi ne îndeplinim atribuțiile pe care le avem, iar lumea, încet, încet, se adună. Cum spuneam, rolul monahului este să ajute oamenii prin rugăciune, dar mănăstirile urbane au și ele rolul lor, pentru că nu toți pot ajunge la schiturile îndepărtate, pentru rugăciune, pentru un sfat, iar apropierea de oameni le înlesnește și lor pregătirea duhovnicească sau le ușurează problemele pe care le au”.
