100 de familii prahovene au primit daruri de Paști de la voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale

100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit pe timpul postului, în cadrul Campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, alimente de bază pentru masa de Paști.

Nu-L putem pe vedea pe Dumnezeu ca fiind Lumină, decât dacă noi înșine trăim în lumină sau căutăm să adunăm lumină în sufletele noastre. Iar ca să primești lumina, trebuie să lucrezi faptele ei, au transmis voluntarii paraclisului.

„Este important să îi cercetăm cel puțin cu o vorbă bună deoarece, să știți că cea mai mare suferință a vârstnicilor de la sat nu constă doar în partea aceasta financiară. Mai mult de atât, marea problemă a acestora este singurătatea”, a observat Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

În satele prin care au fost, preoții au ajutat la identificarea cazurilor sociale.

„Sunt foarte mulți bătrâni care au rămas singuri și care se ostenesc, în boală și suferință”, a subliniat preotul Iulian Toma de la parohia Gornet Cricov.

Până în prezent în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat peste 500 de activități social-filantropice în 22 de județe ale țării, ajutând aproximativ 10.000 de familii cu posibilități materiale reduse.

Foto credit: Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale


Știri recente