Ungaria: Acțiune social-caritativă a credincioșilor din Micherechi

Tinerii și credincioșii din Micherechi (Méhkerék), o parohie care aparține Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, a organizat o colecta cu obiecte din felurite domenii. Donarea produselor a avut loc luni, 19 decembrie 2016, notează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

La îndemnul lansat de unul dintre tinerii comunei, pe nume Robert Ruja și susținut de parohia ortodoxă română și de Primăria din Micherechi, au fost colectate tone de produse, alimente neperisabile, îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării pentru copii, articole de uz casnic și piese de mobilier, aparatură electronică și alte obiecte, pentru a fi oferite celor aflați în nevoi, din România.

Toate produsele au fost adunate într-un camion și alte 5 microbuze. Din grupul care au împărțit darurile au făcut parte Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, protosinghelul Visarion Tuderici, secretar eparhial, și arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula, precum și un grup de 18 persoane, din Micherechi și împrejurimi (Șărcad sau Sarkad și Giula).

Darurile au fost transportate la Mânăstirea Bic și la așezămintele sociale care se găsesc aici, dar și spre familii și centre sociale din Șimleul Silvaniei, unde au fost împărțite cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. La plecarea din Micherechi, Preasfințitul Părinte Siluan a citit o rugăciune de binecuvântare a drumului.

Grupul pelerinilor și ierarhul din Ungaria au fost întâmpinați la Mânăstirea Bic, din Episcopia Sălajului, de maica stareță Marina Lupou și de părintele duhovnic Pimen Rus, dar și de părinți consilieri din partea Episcopiei Sălajului.

În continuare, au fost împărțite o mare parte a alimentelor, articolelor de mobilier și celorlalte produse, atât la Mânăstirea Bic, închinată Preasfintei Treimi și Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul,dar și la celelalte două așezăminte sociale care sunt sub coordonarea Mănăstirii:

  • O grădiniță și o școală primară ce funcționează din anul 2001 și unde învață astăzi și locuiesc în aceeași clădire 18 copii (8 la Grădiniță și 10 la Școală Generală, în clasele 1-4), proveniți din familii monoparentale, sau aflate în dificultăți;
  • Un cămin pentru bătrâni, care a fost amenajat în anul 2004 și care adăpostește în prezent circa 30 de vârstnici.

Oaspeții din Micherechi, însoțiți de ierarh și ceilalți clerici, au împărțit ajutoarele aduse, au vizitat cele două așezăminte, au stat de vorbă cu copiii și vârstnicii care trăiesc aici și au cântat împreună colinde.

În aceeași zi au fost pregătite sarmalele de post aduse din Ungaria. Sărmăluțe de post au fost oferite tuturor vârstnicilor de la căminul de bătrâni. La rândul lor, copiii de la grădiniță și școală au oferit oaspeților un mic program de colinde și au primit pachete cu dulciuri și jucării.

Marți, 20 decembrie 2016, Preasfințitul Părinte Siluan, împreună cu clericii veniți din Ungaria, cu slujitori ai mănăstirii și din împrejurimi și cu părintele arhimandrit Antonie, exarhul mânăstirilor din Episcopia Sălajului și reprezentantul Preasfințitului Părinte Petroniu, au oficiat Sfânta Liturghie în Biserica centrală a Mânăstirii Bic, în prezența maicilor, a copiilor și a altor credincioși, dintre care mulți s-au și împărtășit cu Sfintele Taine.

Restul ajutoarelor aduse din Ungaria au fost împărțite altor credincioși și unor familii cu posibilități materiale reduse, venite la Biserica Intrarea în Biserică Maicii Domnului, din Șimleul Silvaniei, dar și la casele altor persoane din județul Bihor.

Evenimentul derulat în perioada 19-20 decembrie are o tradiție îndelungată. Prima acțiune a avut loc în anul 2007.

Comentarii Facebook


Știri recente