Un liceu din eparhia Craiovei a aniversat 116 ani de la primul zbor al lui Traian Vuia

Arhid. Adrian Lupu, Consilier al Sectorului Învăţământ din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, a participat vineri, la Liceul „Traian Vuia” din Craiova, la un eveniment prilejuit de aniversarea a 116 ani de la primul zbor din istorie documentat de presa internațională: zborul monoplanului inventat de Traian Vuia.

Reprezentantul Arhiepiscopiei a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi a subliniat buna colaborare a eparhiei cu instituția de învățământ organizatoare.

„Activitatea de astăzi o dedicăm marelui inventator român care a realizat, la 18 martie 1906, pe o distanţă de 12 metri, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, un zbor care l-a consacrat drept pionier al aviaţiei”, a spus prof. Carmen Oprea, directoarea Liceului „Traian Vuia” din Craiova.

Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii (ARPIA), din partea căreia au vorbit mai mulţi invitaţi, printre care Comandor Ing. Dumitrescu Ilie, vicepreședintele asociației, şi Ion Popa, fost director al Liceului Teoretic „Henri Coandă”.

Partea a doua a evenimentului s-a desfășurat în curtea liceului, unde a fost prezentată o replică a aparatului de zbor Vuia nr. 1, cel cu care românul a efectuat primul zbor la Paris.

„Mă duc, mamă, departe, la Paris. Dar lasă, mamă, să nu-ți pară rău. Am să vin de acolo în zbor sau n-am să mă mai întorc niciodată acasă”, i-a spus românul mamei sale în 1902.

În 1903, când a prezentat schița sa Academiei de Științe din Paris, Vuia a primit răspunsul că „problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis”.

Totuși, el și-a brevetat în Franța aparatul Vuia nr. 1, prin cererea de brevet nr. 332106, care i-a fost aprobată în 17 august 1903. Brevetul s-a publicat în 16 octombrie 1903.

Traian Vuia la Montesson, Paris, în 18 marrtie 1906. Foto: Aviation Images

În 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, românul a devenit primul om din lume care a zburat cu un aparat care era mai greu decât aerul și decola prin mijloace proprii. Practic, a demonstrat că se poate construi o mașină care să-și ia zborul.

Până atunci se zburase doar cu aparate de tip biplan (cu două rânduri de aripi) și care necesitau tracțiune sau pantă. Frații Wright, americanii care în decembrie 1903 s-au ridicat primii de la sol cu un biplan motorizat, au făcut abia în 1908 un zbor la care a asistat și presa.

Din 1907, Vuia s-a dedicat cercetării zborului pe verticală. În 1919 a publicat unul din primele studii în domeniu, iar în 1925 un elicopter realizat de el a zburat la 8 metri de la sol pe o distanță de 80 de metri. Aceasta face ca românul să fie și unul din pionierii zborului cu elicopterul.


La scurt timp, românii înregistrau o altă premieră în aviație. În 17 iunie 1910, pe Dealul Cotrocenilor din București, Aurel Vlaicu a zburat pe o distanță de 50 de metri și la o înălțime de 3-4 metri de la sol, cu primul avion conceput, realizat și pilotat în România.

Tot în 1910, la Salonul Internațional Aeronautic de la Paris, românul Henri Coandă prezenta primul avion cu reacție din istorie.

Foto credit: Inspectoratul Școlar Județean Dolj

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente